[ X ]
Deputații PAS solicită Guvernului să retragă din Parlament Legea bugetului de stat pentru 2021
2 Decembrie

Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) solicită Guvernului să retragă imediat proiectul Legii bugetului de stat pentru 2021 și politica fiscală și să propună Parlamentului proiecte care să corespundă cu nevoile oamenilor, transmite CURENTUL.

În cadrul unui briefing de presă, șeful fracțiunii PAS, Igor Grosu a menționat că prevederile din politica bugetar-fiscală pentru 2021 sunt rupte din realitate și vor duce țara într-o criză și mai profundă.

„Guvernul, în loc să ajute oamenii, continuă cu schemele, promovarea oamenilor compromiși și legi făcute pentru grupurile de interes. Guvernul vine cu acest proiect pe furiș, fără lase publicul și deputaților timp pentru a le analiza. Avem 3 motive de neacceptare a Legii bugetului de stat: taie din veniturile oamenilor, măsurile vor lovi în fermieri și procesatorii locali, vor fi introduse scheme de corupție din care statul va pierde bani”, a spus Igor Grosu.

În acest context, deputatul, în numele fracțiunii, solicită Guvernului să retragă Legea bugetului de stat pentru 2021.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților