[ X ]
Deputați socialiști au lansat un apel către Ministerul Sănătății. Ce solicită?
2 Februarie

Deputații PSRM, vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia – membru al comisiei, au lansat astăzi un apel către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, solicitând anularea ordinului potrivit căruia diploma de master a fost eliberată ilegal pe numele consilierului prezidențial Ala Nemerenco, informează CURENTUL.

Deputații au declarat că, dacă Ministerul va ignora apelul, atunci ei vor apela la Procuratura Generală.

Totodată, socialiștii au îndemnat-o pe Ala Nemerenco să demisioneze imediat.

Darovannaia a spus că, drept răspuns la solicitarea sa, a primit informații că Ala Nemerenco, precum și alți șase cetățeni ai Republicii Moldova, au primit o diplomă de master la Universitatea de Stat de Medicină și Farmaceutică (USMF) fără examene de admitere, fără a participa la cursuri și fără a apăra o teză de master – în baza ordinului Ministerului Sănătății, care este contrar reglementărilor legale naționale.

„Nu este clar de ce au fost făcute aceste excepții, de ce legislația a fost flagrant încălcată. Sperăm că Ministerul Sănătății va anula acest ordin. În caz contrar, vom interveni prin toate metodele legale, astfel încât această decizie să fie anulată cât mai curând posibil”, a spus Alla Darovannaia.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților