Un grup de parlamentari din Republica Moldova, deputați din majoritatea parlamentară și din opoziție, efectuează o vizită de studiu la Parlamentul European privind procesul de aderare la UE. Vizita are loc în perioada 3-5 iulie 2023.
În deschiderea sesiunii, au fost prezenți Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și Vicepreședinta Parlamentului European, Ewa Kopacz.
„Delegația Republicii Moldova vine în Parlamentul European nu doar pentru a-și exprima dorința de aderare, dar pentru a arăta și pașii concreți pe care i-a făcut și în continuare îi face în acest scop. Venim să arătăm că suntem un partener de încredere”, a menționat Igor Grosu în mesajul adresat. Președintele Parlamentului a constatat că țara noastră a progresat semnificativ în îndeplinirea recomandărilor formulate în Avizul Comisiei Europene, trei din cele nouă recomandări fiind deja pe deplin îndeplinite. De asemenea, șeful legislativului și-a exprimat ferma convingere că vor fi duse la bun sfârșit toate angajamentele asumate de țara noastră.
Președintele Parlamentului a subliniat rolul crucial pe care îl are Parlamentul European în procesul de aderare al țării noastre. „Republica Moldova are actualmente o fereastră de oportunitate pentru a avansa în relația cu UE. E important ca prin contacte stabilite și dezvoltate de parlamentarii moldoveni, prin expertiza pe care o putem prelua de la partenerii noștri să putem multiplica efectele eforturilor naționale”, a spus Igor Grosu.