Alese locale din Telenești, Șoldănești, Rezina și Orhei au avut consultări cu deputate din Parlamentul Republicii Moldova despre criza pandemică în teritoriu și soluțiile care s-au propus, transmite CURENTUL.
În debutul consultărilor, deputata Platformei Demnitate și Adevăr, Stela Macari a menționat că deputatele fracțiunii vor fi receptive la tot ce se va discuta în cadrul acestei platforme.
„Pandemia este o tragedie și de regulă asemenea situații unesc. Vom fi foarte receptive la tot ce vom discuta pe această platformă. Chiar dacă suntem mult în teritoriu, nu putem acoperi toate localitățile și sper să ieșim cu rezultate”, a spus Stela Macari.
Deputatul Partidului „Șor”, Marina Tauber a spus că ea cunoaște problemele localităților rurale și a reprezentanților locali.
„Noi comunicăm des cu primarii noștri și încercăm să-i ajutăm, de asemenea și pe primarii care nu sunt ai noștri, dar solicită ajutor. Am fost primii care am asigurat primarii cu cele necesare pe timpul pandemiei. O perioadă când era dificil de procurat echipamentele necesare, noi am intervenit. Trăim o perioadă complicată. Parlamentul, noi toți, trebuie să dăm o mână de ajutor aleșilor locali, primarilor, oamenilor din țară. Am fost aleși să găsim și să căutăm soluții”, a spus Marina Tauber.
Reprezentanții locali au prezentat problemele cu care s-au confruntat în perioada carantinei și ce dificultăți întâmpină acum pe domeniul social și învățământ.
Cristina Parfeni