Deputata democrată, Valentina Stratan, a avut un an productiv în activitatea de parlamentar și speră că anul 2018 nu va avea „turbulențe” politice.
Solicitată de CURENTUL, Valentina Stratan ne-a exemplificat cum a decurs anul pe plan profesional.
„Anul 2017 a fost unul productiv în activitatea mea de parlamentar, pentru că au fost aprobate mai multe inițiative legislative elaborate de către mine personal, precum și multe din cele elaborate în echipă cu alți colegi. Am avut numeroase luări de cuvânt și intervenții pe marginea unor proiecte importante din domeniul sănătății și cel social, multiple participări la foruri naționale și regionale, dezbateri și audieri publice pe marginea unor subiecte relevante și sensibile. Întâlnirile cu cetățenii din teritoriu, pe de o parte m-au „călit“ și mai mult, conferindu-mi încredere în plus în forțele și capacitățile proprii, iar pe de altă parte au constituit o sursă de inspirație pentru alte proiecte legislative care urmează a fi elaborate.
Și pentru că Parlamentul a avut o agendă sincronizată cu Guvernul, ne-a reușit împreună foarte multe: reforma administrației publice centrale, cea a serviciilor și sănătății publice, adoptarea a numeroase acte legislative în susținerea mediului de afaceri și climatului investițional, care au menirea să creeze locuri de muncă și să contribuie la dezvoltarea economiei. Am adoptat Bugetul de Stat pentru anul 2018, Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, Legea Fondurilor de Asigurări în Medicină și multe alte proiecte ce vin să asigure un grad sporit de securitate socială în anul următor.
Totodată, sunt mulțumită și de activitatea științifică de la Institutul Oncologic, pentru că împreună cu colegii mei tineri cercetători am finalizat un proiect științific realizat în cadrul Programului de Stat, condus de academicianul Ion Ababii, prin care am elaborat și standardizat procedura de utilizare a celulelor stem autoloage și alogene din sângele periferic pentru tratamentul afecțiunilor maligne avansate”, ne-a spus Valentina Stratan.
Deputata consideră că prin toate acțiunile și realizările înregistrate în acest an, R. Moldova a reușit să recapete încrederea partenerilor de dezvoltare.
„Au fost deblocate împrumuturile din partea Fondului Monetar International, precum și din partea structurilor europene.
Din cauza unor progrese care nu au atins rezultatul scontat, am ratat suportul financiar destul de consistent din partea Uniunii Europene, care era destinat implementării Reformei justiției. Totodată, cred că măsurile întreprinse, care urmau să schimbe viziunea cetățenilor cu privire la importanța susținerii în general a Republicii Moldova de către Uniunea Europeană, au fost probabil insuficiente, odată ce opțiunea oamenilor pentru integrarea europeană se modifică așa lent în creștere sau mai bine spus, revine lent la procentul de altă dată, când aceasta ajungea cota aproape de 80 la sută”, a spus democrata.
Deputata se așteaptă ca anul 2018 să sporească creșterea economică, iar în politică să nu existe „turbulențe”.
„Cred că toți cetățenii Republicii Moldova speră la o creștere a economiei ce ar duce la sporirea veniturilor la Bugetul de Stat, pentru a crește în continuare salariile, pensiile şi care ar asigura un nivel mai înalt de viață, iar acestea din urmă să aducă mai multă încredere pentru ziua de mâine. Echipa Partidului Democrat la această etapă este cea mai organizată și prezentă în toate localitățile din țară, funcționează „ca ceasul” și dă dovadă de o responsabilitate enormă pentru țară . De aceea, am toată încrederea că ne va reuși să asigurăm în continuare dezvoltarea în toate domeniile publice.
Mai sper să avem un an fără „turbulențe” politice, iar alegerile parlamentare din toamnă să aducă în Parlament oameni activi, cu idei noi, profesioniști în diverse domenii publice, care ar putea îmbunătăți imaginea instituției supreme din stat, iar prin inițiativele legislative bine gândite şi alte lucruri frumoase făcute să demonstreze devotament şi dragoste de țară, sentimente pe care ar trebui să le trăim mai des în calitate de cetățeni ai Republicii Moldova”, a punctat Valentina Stratan.
Cristina Parfeni
Republicat din 28 decembrie 2017.