Vicepreședinta Comisiei mediu și dezvoltare regională, Ina Coșeru, va reprezenta Parlamentul Republicii Moldova la Conferința Stockholm+50, o importantă reuniune globală de mediu. Reuniunea Stockholm+50 va avea loc în perioada 2-3 iunie 2022, în capitala suedeză, sub auspiciile Conferinței ONU privind mediul uman din 1972 și în contextul celei de-a 50-a aniversări a mișcării ecologice globale, transmite CURENTUL.
Conferința din acest an are genericul ”Stockholm+50: O planetă sănătoasă pentru prosperitate comună este responsabilitatea noastră, oportunitatea noastră”. Agenda conferinței include discuții interactive despre necesitatea urgentă de acțiuni pentru asigurarea unei planete sănătoase în numele prosperității comune; realizarea unei recuperări durabile şi incluzive după pandemia de COVID-19; accelerarea implementării dimensiunii de mediu în contextul Deceniului de acțiune al ONU pentru dezvoltare durabilă. Summitul va întruni personalități notorii de mediu, reprezentanți ai comunităților, organizațiilor și guvernelor din întreaga lume.
Pe lângă participarea la conferință, este programată o întrevedere a deputatei Ina Coșeru cu reprezentanții Agenției Suedeze pentru Protecția Mediului și ai ”Waste Sweden Company”. Discuțiile se vor concentra pe tema mecanismului de responsabilitate extinsă a producătorilor și modalități de promovare a economiei circulare – model de producție și consum, care permite un ciclu de viață al produselor cât mai lung posibil.
Conferința Stockholm+50 are loc în contextul Zilei Mondiale a Mediului, instituită de Adunarea Generală a ONU în 1972 și sărbătorită anual pe data de 5 iunie.