Deputatul Alexandru Oleinic, președinte al Comisiei speciale pentru elaborarea Strategiei Naționale de Dezvoltare a Sectorului de Irigare 2030, a venit cu o reacție la declarațiile deputatei Violeta Ivanov, care într-un briefing de presă, „a descalificat activitatea Comisiei”, informează CURENTUL.
„Vreau să cred că este DOAR o încercare de PR populist, lansat în spațiul public de un potențial concurent electoral în campania prezidențială din 1 noiembrie 2020, deoarece nu este colegial (la ultima ședință Violeta Ivanov a fost propusă drept membru al Comisiei de fracțiunea Șor) și corect să descalifici activitatea celorlalți membri ai Comisiei, precum și ai reprezentanților ministerelor Agriculturii, Finanțelor, Agenției Apele Moldovei, Fondului de Dezvoltare Durabilă Moldova (FDD Moldova), Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P) și a Unității Consolidate pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP IFAD) pe parcursul a două luni de zile, inclusiv în perioada vacanței parlamentare.
Mai mult, declarațiile de genul „țara noastră trebuie să asigure contractarea creditelor pentru a implementa proiecte de irigare” nu rezistă criticii, deoarece sunt unele neconstructive și fără perspectivă până când nu va fi elaborată și aprobată o Strategie Națională pentru sectorul de irigare, unde să fie stipulat pas cu pas CE, CÂND, UNDE și CUM facem. Istoria ne demonstrează că noi ani la rând am luat credite și granturi, dar nu avem nici sisteme de irigare, nici agricultură de performanță, nici apeducte, nici canalizare etc. Și dacă ”Credem în Moldova”, atunci trebuie să valorificăm acest crez prin lucruri practice și nu prin slogane electorale”, a răspuns Oleinic.
Cristina Pendea