Deputatul Sergiu Litvinenco a anunțat că a formulat o interpelare către Procurorul General, în care solicită mai multe informații de interes public, informează CURENTUL.
„În afară de lucrurile nefaste pe care le-a adus această pandemie COVID-19 și despre care cunoaștem cu toții, mai este un element despre care aproape că nu se mai vorbește. Mă refer la dosarele de rezonanță legate de corupția de la cel mai înalt nivel al puterii de stat, de încălcarea flagrantă a drepturilor omului și de furturile de miliarde din banii cetățenilor. Acestea au trecut parcă pe planul doi. Procurorul General nici nu se aude, nici nu se vede, de parcă a rezolvat deja toate fărădelegile comise de mai marii acestui stat și a mers la odihna binemeritată”, a scris deputatul, pe o rețea de socializare.
Sergiu Litvinenco a spus că e vorba de 9 subiecte, enumerându-le:
„1) A fost sau nu adoptată vreo decizie de clasare/încetare/suspendare sau de expediere în instanța de judecată a cauzei penale referitoare la ”dublele identități ale cetățeanului Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei”? Ce statut procesual în prezenta cauză au persoanele menționate, precum și alte persoane – factori de decizie – din cadrul Serviciului de Informații și Securitate și al Agenției Servicii Publice?
2) A fost sau nu adoptată vreo decizie de clasare/încetare/suspendare sau de expediere în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a ex-judecătorilor Curții Supreme de Justiție Oleg Sternioală și Ion Druță? La ce etapă se află investigațiile?
3) A fost sau nu adoptată vreo decizie de clasare/încetare/suspendare sau de expediere în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a ex-Procurorului-șef al PCCOCS Nicolae Chitoroagă?
4) Are sau nu vreun statut procesual în cauza penală numită generic ”Frauda bancară” cetățeanul Plahotniuc Vladimir?
5) La ce etapă de investigare se află cauza penală privind ilegalitățile comise la S.A. ”Metalferos” și cine din persoanele care dețin sau au deținut funcții de demnitate publică sau alte persoane publice are vreun statut procesual? Este vizat în prezenta cauză cetățeanul Plahotniuc Vladimir?
6) A fost sau nu inițiată procedura de revizuire în cauza penală în care a fost condamnat irevocabil cetățeanul Platon Veaceslav? Dacă da, care au fost motivele și temeiurile procesuale de inițiere a acesteia?
7) La ce etapă de investigare se află cauza penală privind ”interceptările ilegale” și care este motivul că până la moment Procuratura Generală nu a solicitat eliberarea acordului la pornirea urmăririi penale în privința judecătorilor de instrucție care ilegal au autorizat măsurile speciale de investigații în privința mai multor activiști civici, persoane politice și jurnaliști?
8) La ce etapă de investigare se află cauza penală numită generic ”Laundromatul rusesc” și care sunt persoanele vizate în aceasta? Au sau nu vreun statut procesual în prezenta cauză penală: (i) cetățeanul Platon Veaceslav; (ii) cetățeanul Plahotniuc Vladimir; (iii) judecători și executori judecătorești din Republica Moldova?
9) La ce etapă de investigare se află cauza penală numită generic ”Bahamas” care vizează finanțarea ilegală din străinătate a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova? Are sau nu în prezenta cauză penală statutul procesual de bănuit/învinuit vreun deputat din Parlamentul Republicii Moldova? Totodată, în legătură cu declarațiile publice pe care le-ați făcut în spațiul public (precum că deputații vizați în prezenta cauză vor fi audiați inițial în calitate de ”martor”), vă rog să-mi prezentați opinia Procuraturii Generale dacă audierea persoanelor vizate în calitate de martori nu va împiedica procesual eventuala tragere ulterioară a acestora la răspunderea penală ținând cont de prevederile art. 63 alin. (7) din Codul de procedură penală, care stipulează că ”Interogarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvârşit o infracţiune se interzice”?”, a enumerat Litvinenco.
Andriana Cheptine