În cadrul Conferinței de bilanț a Dialogurilor Transnistrene, deputații Dumitru Diacov, Vladimir Țurcan și Oazu Nantoi s-au expus cu privire la soluționarea problemei transnistrene, transmite CURENTUL.
În debutul discuțiilor, ex-vicepremierul pentru Reintegrare Europeană, Gheorghe Balan, a menționat că, acum, potrivit sondajelor, soluționarea problemei transnistrene nu este în topul preferințelor societății.
„Dacă luăm în considerare că 320 mii cetățeni din Transnistria dețin cetățenia R. Moldova, nu putem menționa că acest factor nu poate influența viziunea restului populației. Cele 3 mii de entități economice înregistrare în R. Moldova din Transnistria ne arată că există o legătură comercial-economică dintre cele două maluri. S-a remarcat și prin participarea la alegeri. Circa 10% din populație s-au prezentat. Partidele politice ar trebuie să se preocupe de soluționarea conflictului transnistrean”, a spus Gheorghe Balan.
Deputatul democrat Dumitru Diacov a menționat că este un adept al dialogurilor transnistrene și a dialogat pe marginea acestui subiect fără a face gălăgie. „Sunt de acord cu ideea, că noi la prima vedere într-adevăr trăim într-un stat comun, dar nu în mod egal. Există acest dialog și discuții, dar nu există o evoluție pozitivă la nivel de executiv. Statistica aici e destul de pozitivă. Am avut peste 100 de ședințe în cadrul programului de dialog între Chișinău și Tiraspol. Nu avem soluționată circulația oficialilor. Lucrurile acestea nu se rezolvă în două zile. În procesul de dialog 5+2, doi trebuie să vorbească și 5 să acționeze. Problema transnistreană e a noastră comună și trebuie să fie în centrul atenției. Una din soluțiile prin care problematica care poate fi rezolvată este dialogul interparlamentar”, a spus Dumitru Diacov.
Deputatul socialist, Vladimir Țurcan, a spus că nu totul depinde de politicieni, ei pot crea situații de conflict, dar după acestea suferă poporul. „Am avut posibilitatea în Parlament să promovăm un proiect de lege care are menirea să analizeze situația celor născuți și căsătoriți în Transnistria. Au trecut 25 de ani de când noi discutăm despre acest conflict. Situația nu se schimbă. Noi vrem ca bine să le fie tuturor nu doar pentru un politician sau un partid. Dialogul e forma care cred că ne va ajuta să ne mișcăm înainte. Soluționare depinde și de factorii interni și de cei interni”, a spus Vladimir Țurcan.
La rândul său, deputatul Blocului ACUM, Oazu Nantoi, a punctat că pe durata celor două decenii a fost o singură tentativă a societății civile de a vedea parametrii unificării celor 2 maluri. „Trebuie să ne întrebăm unde ne îndreptăm spre oficializarea divorțului sau spre o țară democratică reîntregită. Pe durata a 3 decenii, sub ambalajul de conflict transnistrean am văzut multe lucruri. La început a fost conflict. Momentul mde cotitură a fost adoptarea declarației de suveranitate. Când vorbim de formula 1+1 înseamnă proiectul statalității a degradat până acolo încât o persoană care nu are nici o funcție în stat se așază la masa de negocieri și decide cum vor face schimbările. Conflictul a devenit un ambalaj pentru business comun de pe ambele maluri”, a spus Oazu Nantoi.
Cristina Parfeni