[ X ]
Deputat, despre organizatorii transportării alegătorilor la secțiile de vot: „Ei au nume. Nu sunt extratereștri…”
11 Iunie

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Oazu Nantoi, afirmă că trebuie căutat ac de cojoc pentru cei care organizează transportarea masivă a alegătorilor în special în secțiile de vot destinate regiunii transnistrene, transmite CURENTUL.

Deputatul afirmă că nu este problema în participarea celor din stânga Nistrului la vot.

„Multe emoții în jurul votului celora din stânga Nistrului. Pe de o parte – toți cetățenii RM au dreptul la vot. Chiar și în condițiile regimului banditesc, câteva mii de concetățeni din Transnistria, asumându-și riscurile, veneau pe malul drept și votau. Prin urmare – problema e nu în participarea la vot a celora din stânga Nistrului. Problema e în organizarea transportării masive și coruperea turmei electorale, membrii căreia, chiar și cu acte de cetățeni ai RM, n-au nimic comun cu noțiunea de „cetățean”. Prin urmare – se cere de căutat ac de cojoc pentru organizatorii acestui exercițiu criminal de fraudare a alegerilor. Or, ei au nume. Și nu sunt extratereștri sub aspectul „vulnerabilității”. Cam asta e”, spune Oazu Nantoi.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților