[ X ]
Deputat: „Cheia rezolvării crizei politice este la Curtea Constituțională”
10 Martie

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dan Perciun, punctează că cheia rezolvării crizei politice este la Curtea Constituțională, transmite CURENTUL.

Potrivit deputatului, Curtea va fi cea care va decide dacă după 23 martie țara va avea alegeri anticipate sau va continua să fie guvernată de un guvern demisionar.

„Atunci când vor lua această decizie sper că judecătorii se vor întreba dacă prin deciziile lor aprofundează criza politică și constituțională ori o rezolvă. Situația în care Curtea ar decide că țara poate fi guvernată pe un termen nedeterminat de către un Guvern demisionar ar fi absurdă.

Logica elementară spune că prevederile Constituționale trebuie să ducă la crearea unui guvern plenipotențiar susținut de o majoritate parlamentară stabilă. Atunci când acest lucru nu este posibil fie Parlamentul se dizolvă, fie obstacolul în crearea acestei majorități este înlăturat prin votul cetățenilor. Fie Parlamentul pleacă, fie Președintele este suspendat și trimis în demisie de către cetățeni.

Alternative nu pot exista a priori pentru că atunci Curtea s-ar face vinovată de perpetuarea conflictului instituțional. Ar fi inimaginabil ca Curtea să refuze să stabilească reguli clare și o cale constituțională pentru ieșirea din criză. Asta ar însemna declinarea responsabilității.

PS. Criza actuală este într-o mare măsură generată de decizia Curții din 18 ianuarie, prin care pentru prima dată a fost stabilit că Parlamentul nu se dizolvă automat după 3 luni fără Guvern. Curtea a dat peste cap propriile decizii care stabileau contrariul. A schimbat regulile jocului fără a explica până la capăt ce se întâmplă dacă nici Președintele nici Parlamentul nu cedează – și stăm și așteptăm să o spună după 23 martie”, spune deputatul.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților