„Când politicul se implică în medicină, noi avem rezultate pe potrivă. Când ministerele, care luptă cu pandemia, critică fără a veni cu ceva în loc, aici scade și nivelul de încredere în sistem. De foarte multe ori,aceste metode aduc la momentul când este posibilitatea de a fi tratat, dar oamenii refuză aceste servicii. Astăzi, noi vorbim despre procesul de vaccinare”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul socialist, Vladimir Odnostalco, informează CURENTUL.
„Cu părere de rău, unii politicieni au adus situația până la acel moment când populația de rând refuză să se vaccineze, și aici nu e vorba de cadrele medicale. Noi niciodată nu am venit cu declarația că suntem împotriva la un vaccin. Trebuie să înțelegem una: în ziua de astăzi, toți cei care fac vaccinurile o fac pentru toată lumea. Noi ar trebui să venim în ajutorul medicilor cu privire la informarea societății la acest subiect”, a adăugat socialistul.
„La ziua de astăzi, noi avem înregistrate 3 vaccinuri: AstraZeneca, Pfizer, Sputnik. Când a avut loc procesul de înregistrare a acestor vaccinuri, decizia a fost luată de experți în domeniu”, a mai precizat Odnostalco.
În ziua de astăzi, noi vedem discreditarea acestor vaccinuri, aici mă refer la Sputnik” – a spus politicianul. „Aceasta nu este normal. Unii politicieni continuă să discrediteze rolul anumitor vaccinuri. Noi ar trebui toți să ne susținem și să facem totul ca toate vaccinurile să ajungă la cetățenii noștri”, a conchis socialistul.
De menționat că, ieri, lucrătorii medicali de la Spitalul Raional Comrat au anunțat că refuză să se vaccineze împotriva noului tip de Coronavirus cu vaccinul donat de către România AstraZeneca. Potrivit lui Odnostalco, refuzul medicilor este din cauza politicului, dar și din lipsa de alegere a populației de a se vaccina cu un anumit produs.
Mihaela Conovali