„Deputații „Pro Moldova” au efectuat testele (n.r. – la COVID-19). Sunt negative. Toate!” – declară, pe Facebook, Sergiu Sîrbu, informează CURENTUL.
În context, parlamentarul solicită convocarea plenului Parlamentului. „Solicităm de urgență să terminăm cu acest circ ieftin cu izolarea abuzivă și ilegală a deputaților sănătoși. Solicităm convocarea plenului Parlamentului și votarea legilor primordiale pentru cetățeni și societate, inclusiv referitoare la angajamentele față de UE”, adaugă Sîrbu.
În același timp, el a adăugat: „Am aflat ca anume deputații de opoziție sunt plasați abuziv în concediu medical, chiar și cu test negativ, iar socialiștii se plimbă pe la Curtea Constituțională, prin raioane etc. Puterea intră în agonie totală, dar asta nu va dura mult”.
Mihaela Conovali