[ X ]
Dependența între pesimismul social și și egoismul personal al politicienilor
5 Mai

Au trecut două luni de la alegeri. Toți competitorii și-au luat „care și cât a putut”.
Logic ar fi, ca, în funcție de rezultatele obținute, cei ajunși în Parlament să împartă portofoliile și birourile și să se apuce de lucru.

Campania a fost „plină de venin” – toate părțile au consumat 90% de efort pentru a se ataca reciproc și foarte puțin s-au dedicat programelor detaliate de guvernare.
Mai exact programe de guvernare practic nu au fost.

În schimb au fost multe angajamente nerușinate de la oameni fără bun simț. De asta, cei destul de puțini care au ieșit la vot, au votat pentru Răul cel mai mic.

Nu au fost oferte bune. A fost ca în situația când vii la magazin după pâine iar acolo numai pâine cu mucegai, pâine de anul trecut, pâine din tărâțe amestecate cu scoarță din stejar și frunze de nuc, și cam asta. Și ți-i foame de cazi. Am fost la vot și am trăit asta – am votat ceea ce mi s-a părut „răul mai mic”.

Campania electorală totdeauna aduce în societate un grad înalt de dezbinare, pentru că politicienii (adesea absolut neinspirați) își formează grupul de votanți exclusiv prin atacarea oponenților și seamănă dușmănie între alegători. Așa știu ei să-și construiească puterea – prin dezbinarea societății. Sunt puțini politicieni, care merg în campanie cu program de guvernare și încearcă să convingă oamenii să voteze viziunea lor de dezvoltare a țării. Campania construită pe mesaje ostile împarte societatea în grupări ostile. La finalul campaniei alegătorii sunt mai obosiți decât competitorii. Alegătorii, mulți subconștient, înțeleg că puține promisiuni electorale vor fi realizate. Dar fiecare speră că candidații măcar ceva vor face.

După încheierea campaniei tensiunile și dezbinarea socială ar trebui să rămână în urmă. Țara să aibă un Parlament și un Guvern. Iar oamenii să devină din nou un tot întreg.

Băieții și fetele (cam puține și nu cele mai bune reprezentante a componentei frumoase de peste 53% din trib) ajunși în Parlament continuă campania.

Unii spun că „poporul vrea dezoligarhizare”. Alții că „poporul vrea președinte puternic”. Se acuză reciproc de „fraude electorale și legitimitate insuficientă”. Toţi vorbesc în numele poporului și la toţi mesajele sunt diferite.

Poporul într-adevăr are viziuni și așteptări diferite în funcţie de subiect. Sarcina conducătorilor este săunească poporul, nu să-l divizeze. Se pare că cei ajunși în Parlament nu pot găsi teme „care unesc”.

Oamenii totdeauna își vor dori creșterea bunăstării.
Angajații ar vrea să-și crească câștigurile. Să trăiască în case mai bune.
Copiii lor să meargă în şcoli și grădinițe mai bune.
Tinerii își doresc oportunități de angajare mai multe și mai diferite.
Foarte puțini dintre tineri vor să facă agricultură.
Majoritatea lor vor să se angajeze în companii cu nume, care produc mașini, calculatoare, smartphone-uri.
Părinții vor copiii lor să trăiască alături – nu la mii de km.
Buneii vor să-și vadă mai des nepoții.

Niște dorințe simple unesc oamenii din Moldova.

Campania electorală s-a terminat acum două luni. Dar aleșii nu vorbesc despre ceea ce-i doare pe alegătorii lor. Ei substituie vrerile oamenilor cu dorința lor de a se răzbuna pe oponenți. Oamenii au trecut dintr-o campanie în care au avut de ales „între rău și foarte rău” într-o campanie de clarificări personale între cei pe care i-au votat. Grupările de politicieni trăiesc într-o lume – oamenii obișnuiți în alta.

Jocul politicienilor nu aduce speranță. Ei agravează pesimismul social și așa acut.

Aleșii se sperie unii pe alții cu anticipatele. Ce vor da anticipatele? Cel mai probabil o prezență și mai redusă la vot. Probabilitate foarte mare că Parlamentul va avea aceiași componență de partide, cu mici devieri cantitative. Dacă vor fi.

Ce va fi după anticipate? Dacă aleșii vor continua jocul lor alegătorii vor cunoaște un nivel nou de dezamăgire. Societatea va intra într-o depresiune și mai profundă. Chiar dacă pare ca mai rău ne unde – viața arată că oricând e unde.

Între timp, oamenii pleacă din Moldova. Pleacă tinerii. Copiii de 16 – 19 ani, într-o cotă periculos de mare își doresc să plece din Moldova. Moldova nu este țara în care ei vor să-și construiască viitorul. Ei pleacă nu pentru că nu-și iubesc părinții și nu țin la casele lor. Ei pleacă pentru că Moldova arată ca o mlaștină unde orice gând bun se îneacă în minciună. Pentru că în Moldova conduce nesimțirea și egoismul.

Vitalie Dragancea

Inapoi la arhiva noutaților