Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (DA) a făcut un denunț la Procuratura Generală legat de negocierile directe cu compania Horus privind reparația blocului 3 al „Termoelectrica”. Despre aceasta a anunțat Dinu Plîngău, președintele formațiunii, în cadrul unei conferințe de presă, informează CURENTUL.
„Din păcate, lucrurile continuă într-o manieră greșită și ilegală – atât în ceea ce ține de licitații, cât și de reparația nereușită recentă de la „Termoeletcrica””, a declarat politicianul, precizând că reprezentanții formațiunii au întreprins o serie de acțiuni, însă fără rezultat.
Liviu Vovc, secretarul general al Platformei, în cadrul aceleiași conferințe, a făcut o restropsectivă a evenimentelor și acțiunilor.
Iată denunțul elaborat de Platforma DA:
„Prezentul denunț vizează acțiunile ilegale săvârșite de către conducerea Termoelectrica cu acordul, complicitatea sau la indicația conducerii Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și reprezentanții companiei Horus. În luna iunie, Termoelectrica inițiat o licitație pentru reparația blocului energetic 3.
Conform informațiilor publice la acea licitație au participat 3 companii: ucrainienii de la Harkov – Energoremont, românii de la Turbo Energy și Horus. Cea mai bună ofertă a fost dată de compania Turbo Energy. Însă Termoelectrica nu a desemnat câștigătorul, dar a anulat licitația și a înștiințat companiile participante că inițiază negocieri directe cu ele și că au la dispoziție 24 ore pentru depunerea ofertelor.
În urma negocierilor directe firma câștigătoare a fost desemnată compania Horus. Pe 14 iulie, recent, Procuratura Anticorupție a anunțat inițierea unei cauze penale pornită pe faptul săvârșirii infracțiunii abuz de serviciu (art.327 alin.(2) din Codul penal), manifestată prin trucarea procedurilor de achiziții publice pentru achiziționarea lucrărilor de reparație a echipamentului. Pe marginea acestei cauze penale a fost efectuate și 13 percheziții în birourile de serviciu ale angajaților S.A. ,,Termoelectrica”.
La data de 25 octombrie, recent, reprezentanții Horus au anunțat finalizarea reparației capitale a blocului energetic nr.3. Doar că la două săptămâni distanță de la recepția lucrărilor, pe 10 noiembrie, când a fost pornit pentru prima dată acest bloc, a avut loc o avarie majoră iar activitatea centralei a fost stopată.
Ca urmare a acestei defecțiuni există riscuri majore de a avea probleme cu asigurarea cu agent termic a locuitorilor orașului Chișinău. În același timp e important de menționat că în procesul de preparare a agentului termic acest bloc ar fi produs până la 80 MWh. Acest volum constituie în jur de 15% din necesarul de energie al țării. Din cauza defecțiunii aceste volume sunt procurate la moment din România la preț mediu de 200 euro/MWh, iar Termoelectrica suportă zilnic pierderi financiare enorme de aproximativ 7.5 milioane lei și încalcă contractul de furnizare a energiei electrice, unde, de asemenea, riscă penalități.
Procesul de cogenerare de energie electrică la producția agentului termic este principala sursă de acumulare de fonduri pentru Termoelectrica. În lipsa producției de energie electrică la blocul avariat, întreprinderea este lipsită de o importantă sursă de venit, care poate fi acoperită doar din creșterea semnificativă a tarifului la agent termic sau prin subvenții de la buget
În aceeași ordine de idei, trebuie de menționat că, din informațiile parvenite, reparația blocului energetic nr. 1 a fost executat de aceeași companie HORUS SRL, în anul 2019. Lucrările, de asemenea, au fost efectuate necalitativ, iar turbina nu poate lucra la puterea nominală de 110 MW/h conform contractului de 250 milioane lei semnat de HORUS SRL și TERMOELECTRICA în primăvara anului 2019, turbina lucrând la o putere de numai 85 MW/h generând astfel o pierdere de 25 MW/h.
Luând în calcul prețul mediu de procurare din România de 200 euro/MWh aceasta înseamnă pierderi zilnice de aproximativ 2.4 milioane lei suportate de Termoelectrica. În speță, din cele relatate mai sus, desprindem că prin așa-zisele negocieri directe s-a comis un abuz în serviciu. Ținând cont de situația de criză energetică, cât și de precedentele licitații, soldate cu scandaluri publice în jurul unor licitații anterioare de efectuarea a reparațiilor la Termoelectrica, există o bănuială rezonabilă că compania Horus a fost favorizată nu doar de către conducerea Termoelectrica, ci și de către demnitari din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Respectiv, acțiunile relatate mai sus, în coroborate cu precedentele episoade legate de licitația pentru reparația CET 2 de la Termoelectrica, trebuie să fie urmărite și sub prisma traficului de influență.
Având în vedere circumstanțele și argumentele ce vor fi expuse mai sus, se constată că prin acțiunile ilegale prin care au fost omise prevederile legale în procesul desemnării companiei câștigătoare, a fost săvârșită infracțiunea exces de putere (sau după caz, de depășire a atribuțiilor de serviciu) – infracțiune prevăzută de art. 328 Cod penal al Republicii Moldova. Or, atât conducerea Termoelectrica nu putea să-și asume asemenea decizii, nici responsabilii de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nu sunt în drept să-și asume asemenea decizii, să dea acord pentru asemenea lucruri sau indicații ilegale. În consecința acestor decizii ilegale, a fost prejudiciată compania de stat, sunt prejudiciați toți consumatorii, cât și creat haos în societate în legătură cu această avarie produsă în urma reparației necalitative efectuate de către compania Horus. În același timp, în actuala criză energetică cu care se confruntă Republica Moldova, această defecțiune afectează grav securitatea energetică a statului.”