Partidul Democrat din Moldova (PDM), astăzi, s-a lansat în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 iulie 2021, informează CURENTUL.
În cadrul evenimentului de lansare, șefia PDM, Pavel Filip a declarat: „Anul acesta am propus partidelor politice să facem o altfel de campanie electorală – am solicitat să avem o luptă a ideilor și viziunilor, nu a declarațiilor. Din păcate, vedem că sunt partide care merg în alegeri cu lozinci de dezbinare, care nu fac altceva decât să distrugă, noi vrem să construim”.
Totodată, politicianul a venit cu un mesaj către cei care astăzi mai stau pe gânduri. „Spunem clar: alege altfel, alege o echipă de oameni bine pregătiți”, a subliniat democratul.
De ce PDM? Filip a răspuns: „Este simplu, PDM este forța politică care a făcut lucruri concrete pentru oameni. Este unicul partid care merge în această campanie cu un plan. Suntem datori să mergem în campanie și să învingem. Avem tot ceea ce trebuie: oameni, echipă și experiență”, a conchis liderul PDM.
Mihaela Conovali