[ X ]
Democrații propun partidelor să discute un plan de acțiuni. În final se va ajunge la anticipate!
10 Martie

Liderul democraților, Pavel Filip, astăzi – după ședința Biroului permanent al Parlamentului, a venit cu o invitație către partidele politice, informează CURENTUL.

Partidul Democrat din Moldova a analizat situația, a declarat Filip, și vine cu un set de măsuri urgente, care trebuie realizate în următoarele luni:

Pandemia COVID – ieșirea din criză va fi doar atunci când va fi asigurată vaccinarea a 70% din populație. Prioritatea este organizarea unui proces eficient de vaccinare. Identificarea voluntarilor, militarilor, spitalelor private pentru a organiza campanii;

Grija față de oameni – inflația mică de anul trecut nu va permite indexarea pensiilor, să venim cu un ajutor unic de 1000 de lei de la 1 iulie. Trebuie să regândim felul în care au fost alocați banii în buget și să ajutăm oamenii să treacă peste această perioada complicate;

Asistența externă și sustenabilitatea bugetului. Acordul cu Fondul Monetar Internațional, e vorba de 558 milioane de dolari pentru o perioadă de 3 ani, bani de care țara noastră are nevoie. Asistența va fi pentru relansarea economiei Republicii Moldova. Acordul cu România – Moldova riscă să piardă 60 milioane de euro din grantul de o sută de milioane acordat de România, aceasta dacă Guvernul nu va semna până în luna aprilie protocolul adițional necesar. Asistența UE – este vorba de o sută milioane de euro, pentru aceasta trebuie modificată legea ANI, strategia de recuperare a miliardului să fie aprobată, amendarea Constituției la capitolul CSM;

Pregătirea pentru anticipate – evaluarea și modificarea după necesitate a sistemului electoral, asigurarea votului în perioadă de 2 zile.

„Invităm partidele politice la dialog, ne întâlnim și dacă găsim numitor comun, dacă toți împărtășesc acest plan, elaborăm o foaie de parcurs care ar însemna votarea unui guvern cu mandate limitat. În termen de o lună, guvernul să vină în Parlament cu toate proiectele indicate în acest plan sau rectificările necesare”, a declarat Filip.

După realizarea acestui plan, peste o lună, susține democratul, conform unei înțelegeri între formațiunile politice, Parlamentul nu se mai întrunește în ședințe timp de 3 luni de zile. „Urmează dizolvarea constituțională a Parlamentului și în două luni de zile organizarea alegerilor parlamentare anticipate”, a conchis Filip.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților