[ X ]
Delegațiile instituțiilor de frontieră ale Republicii Moldova și Republicii Letonia s-au întrunit într-o ședință!
6 Octombrie

Delegațiile instituțiilor de frontieră ale Republicii Moldova și Republicii Letonia, astăzi, s-au întrunit într-o ședință de lucru. Delegația Pazei Frontierei de Stat Letone s-a aflat în Republica Moldova trei zile în care a avut mai multe întrevederi și vizite în teritoriu, informează CURENTUL.

Programul de lucru a inclus familiarizarea cu activitățile unor subdiviziuni subordonate Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Prima locație vizitată a fost Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei, unde delegației letone i s-a prezentat procedura și particularitățile pregătirii cadrului didactic și al viitorilor polițiști de frontieră.

Sectoarele Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău și Costești au fost incluse în agenda programată. Aici interesul a fost cum se organizează supravegherea pedestră, acvatică, vulnerabilitățile existente în perioada pandemică, cât și controlul documentelor. În semn de consolidare a relațiilor bilaterale, șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi împreună cu omologul său leton, Guntis Pujats au sădit câte un puiet de stejar pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Costești.

În cadrul reuniunii de astăzi, părțile au făcut schimb de opinii cu privire la situația de la frontierele de stat ale celor două țări în anul curent și posibile tendințe în dezvoltarea acesteia. S-a menționat faptul că principalul impact asupra activității de bază continuă să fie exercitat de restricțiile cauzate de situația epidemiologică.

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi a remarcat că situația la hotar este una stabilă, cu unele vulnerabilități existente în sectoarele de risc și doar o cooperare consolidată cu țările vecine ar asigura securitatea frontierei de stat. În context, domnul Vasiloi a exprimat solidaritatea cu poziția și eforturile colegilor letoni în legătură cu criza migranților la frontiera sa de est și sud-est.

La rândul său, omologul Guntis Pujats a menționat în cadrul unei prezentări despre responsabilitățile de bază, drepturile, relațiile de cooperare cât și statutul ofițerului privind restricțiile, procesul de formare și avansare în carieră. La fel, identificarea și contracararea încercărilor de implicare în activități ilegale, dar și combaterea cazurilor de corupție în rândul angajaților.

Totodată, a fost semnat un plan de cooperare pentru 2022 în scopul unei cooperări avantajoase pentru a asigura protecția fiabilă a frontierelor de stat ale Republicii Moldova și Republicii Letonia. De asemenea a fost exprimat interesul reciproc pentru implementarea tuturor activităților planificate în viitor, inclusiv proiectelor comune.

Pe final de program a avut loc o întrevedere de curtoazie cu participarea ministrei Afacerilor Interne, Ana Revenco. Discuțiile au bifat etapele cooperării în domeniul afacerilor interne, cu accent pe prioritățile și planurile comune de viitor.

Cristina Pendea

244685752_1176123346229309_5655008417102245801_n 244643713_576892003729849_1289085307063319315_n 244627649_604823180652655_8456899378932826791_n 244589442_1872058912962529_916773475374417074_n 244576248_3293848010836067_1330691459856556665_n 243175271_600465364427978_5459244812453502850_n

Inapoi la arhiva noutaților