[ X ]
Delegația R. Moldova în cadrul Consiliului Permanent al OSCE a informat despre acțiunile provocatoare ale Tiraspolului
6 Noiembrie

În cadrul reuniunii Consiliului Permanent al OSCE, la iniţiativa Delegaţiei Permanente a Republicii Moldova a fost discutată continuarea acţiunilor abuzive şi provocatoare ale regimului de la Tiraspol îndreptate împotriva cetățenilor Republicii Moldova domiciliați în stânga Nistrului.

Delegaţia moldovenească a informat statele participante ale OSCE pe marginea unui nou caz de răpire pe data de 29 octombrie 2020 a cetăţeanului Oleg Babii prin acţiuni ilegale de răpire şi aplicarea presiunii psihologice după scenariul utilizat în cazul altor cetăţeni ai Republicii Moldova.

La fel, a fost atrasă atenţia statelor participante ale OSCE asupra deplasărilor netransparente în Zona de Securitate a mijloacelor de transport aparținând Grupului Operativ de Trupe Ruse, aflate pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul ţării gazdă.

În context, a fost exprimat regretul în legătură cu ignorarea de către partea rusă a apelurilor autorităţilor moldoveneşti privind informarea asupra conținutului transporturilor militare, precum și monitorizarea corespunzătoare a acestora, în conformitate cu Regulamentul Comisiei Unificate de Control, fapt care creează incertitudine şi reprezintă un risc de securitate.

Cristina Pendea 

Inapoi la arhiva noutaților