În perioada 6-10 noiembrie, la Chișinău, s-a desfășurat vizita de lucru a delegaţiei române din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), transmite CURENTUL.
Vizita de lucru a avut loc în contextul Programului de cooperare dintre AGEPI și OSIM și are drept scop principal schimbul de experiență privind procedura de examinare și înregistrare a mărcilor, indicațiilor geografice, desenelor și modelelor industriale.
În conformitate cu programul vizitei, membrii delegației OSIM au participat la activitățile realizate în cadrul Direcției mărci și design industrial, realizându-se un schimb de opinii referitor la practicele aplicate de către oficii în procedura de examinare și soluționare a contestațiilor depuse, prevederile legislațiilor naționale în domeniul mărcilor, indicațiilor geografice, desenelor și modelelor industriale, etc.
Programul de cooperare dintre AGEPI și OSIM pentru anii 2016-2017 a fost aprobat în baza Convenției de Colaborare dintre Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci semnată la Chișinău în anul 2000 și a Adendum-ului la Convenție semnat la București în martie 2010 și prevede colaborarea între oficii pe mai multe segmente în vederea intensificării relațiilor de cooperare și preluării celor mai bune practici în domeniul protecției proprietății intelectuale.
Cristina Pendea