Un grup de experți ai Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) vor efectua o vizită de informare în țara noastră, în perioada 22-23 septembrie, informează CURENTUL.
Oficialii vor avea întrevederi cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu membrii Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, ai Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică și cu reprezentanții Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Programul vizitei mai include întrevederi cu reprezentanții Consiliului Audiovizualului, Curții Constituționale, Procuraturii Generale și Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova.
Agenda discuțiilor vizează consultări și un schimb de opinii referitoare la modificările Codului serviciilor media audiovizuale. Din componența delegației fac parte experții Veronika Bilkova (Republica Cehă) și Jan Velaers (Regatul Belgiei), precum și funcționarul Consiliului Europei, Michael Janssen.
Vizita experților Comisiei de la Veneția are loc în contextul pregătirii Opiniei Comisiei privind Legea securității informaționale și privind Legea care criminalizează utilizarea simbolurilor asociate războiului din Ucraina. Opinia urmează a fi examinată și adoptată în cadrul celei de-a 132-a Sesiuni Plenare a Comisiei de la Veneția din 21-22 octombrie 2022.