Forţa de muncă în Republica Moldova este în continuă scădere, la fel ca şi numărul populaţiei ocupate, iar majoritatea întreprinderilor, indiferent de forma de proprietate sau de specificul activităţii, raportează insuficienţa forţei de muncă drept unul din impedimentele de bază în procesul de dezvoltare. Şi în acest context e vorba nu doar de forţa de muncă calificată, ci şi de cea necalificată. Însă, înainte de a vorbi despre posibile soluţii pentru această mega problemă, se impun câteva constatări şi concluzii.

Tendinţa înregistrată în ultimii ani de descreştere atât a forţei de muncă, cât şi a populaţiei ocupate capătă un caracter tot mai pronunţat. Dacă în 2024 forţa de muncă în Republica Moldova a înregistrat o descreştere de 7,6%, iar numărul populaţiei ocupate – de 6,6%, atunci în primul trimestru al anului curent aceşti indicatori s-au redus cu 9,9% (comparativ cu primul trimestru din 2024) şi cu 9,8%, iarăşi comparativ cu perioada similară a anului trecut. Astfel, forţa de muncă în Republica Moldova a ajuns să constituie 807,9 mii persoane, iar populaţia ocupată – 727,7 mii persoane. În anul 2024 aceşti indicatori au constituit 849 mii şi, respectiv, 816,7 mii.  

Relevant în acest context este şi alt indicator – 33,6% din populaţia ocupată activează în sectorul public şi doar circa două treimi în economia reală. De asemenea, consider relevant şi alt indicator – Republica Moldova, fiind ţară agrară, a ajuns să aibă angajaţi în agricultură doar 16,3% din numărul populaţiei ocupate. Anterior, numai în ramura de producere a tutunului era antrenat circa un sfert din numărul total de angajaţi ca să nu mai vorbim de restul angajaţilor din agricultură. Apropo, în agricultură se înregistrează cel mai mare deficit de forţă de muncă şi acest lucru se explică atât prin criza demografică de proporţii cu care se confruntă Republica Moldova şi care se resimte mai ales în mediul rural, cât şi prin procesul de urbanizare accelerată prin care trece ţara noastră. 

Dacă vorbim de criza demografică, e cazul de menţionat că, potrivit Recensământului populaţiei de anul trecut, numărul populaţiei cu reşedinţă obişnuită s-a redus în ultimii zece ani cu circa 13,6%. Iar dacă vorbim de urbanizare, ar fi de menţionat că, dacă acum 10 ani în Chişinău locuia fiecare al cincilea cetăţean cu reşedinţă obişnuită, apoi acum în capitală locuieşte fiecare al treilea cetăţean cu reşedinţă obişnuită. Astfel, dacă în Chişinău criza forţei de muncă se resimte, dar nu chiar atât de acut, în restul ţării aceasta e o mare problemă. În ultimii zece ani, în 28 de raioane s-a înregistrat o scădere a numărului populaţiei de circa 20%, dar avem şi raioane unde această descreştere e aproape 30% (Ocniţa, Leova, Briceni, Cantemir). Toate acestea arată cât de gravă este situaţia demografică, dar şi presiunea ei enormă asupra pieţei muncii. Iar din acest punct de vedere cele mai expuse sunt întreprinderile mici şi mijlocii cu un specific de activitate aparte (agricultură, silvicultură, pescuit), adică cele ce-şi desfăşoară activitatea strict în mediul rural. Numărul acestor întreprinderi este de peste 6 000 sau 8,8% din numărul total al întreprinderilor mici şi mijlocii din Republica Moldova. Şi pentru aceste întreprinderi ar trebui identificate soluţii în primul rând, chiar dacă abordarea ar trebui să fie una generală, pentru că problema deficitului forţei de muncă este una de nivel naţional. 

Am studiat practica altor ţări care s-au confruntat cu situaţii similare şi cred că e cazul să se intervină cu un set de acţiuni concrete pentru a soluţiona problema deficitului forţei de muncă. În primul rând, autorităţile ar trebui să redimensioneze procesul de liberalizare a pieţei muncii în Republica Moldova. Unele acţiuni în acest sens s-au întreprins deja, însă ele au vizat liberalizarea pieţei muncii în special pentru cetăţenii statelor europene. Cred că e cazul să se facă şi următorul pas, care să vizeze şi alte ţări. Şi acest proces ar trebui demarat doar după o analiză detaliată şi a posibilelor riscuri. Pentru că unele ţări s-au confruntat cu situaţii neplăcute atrăgând forţă de muncă din anumite state asiatice. Dacă vom lua în calcul aceste riscuri şi ne vom pregăti de gestionarea lor în mod corespunzător, atunci noul val de liberalizare a pieţei muncii va da doar efecte pozitive. 

De asemenea, o soluţie pentru criza de pe piaţa muncii ar putea fi implementarea unui amplu program de stat de recalificare şi redistribuire geografică a forţei de muncă. Subvenţionarea acestor procese de către stat au dat efecte în alte ţări şi ar putea da efecte şi la noi. 

Încă o soluţie ar fi subvenţionarea proceselor de tehnologizare a întreprinderilor. Astfel, ar fi implementate noi tehnologii, ceea ce ar elimina o parte din presiunea deficitului forţei de muncă, dar şi create condiţii pentru atragerea în Moldova a specialiştilor cu o anumită calificare, inclusiv din rândurile diasporei. 

Soluţii pot fi mai multe, dar dacă măcar acestea trei ar fi implementate, cu siguranţă criza de pe piaţa forţei de muncă a Republicii Moldova ar fi ameliorată şi am putea vorbi în termeni reali de o dezvoltare mai accelerată a economiei naţionale. 

Oleg Ţurcan, om de afaceri, investitor, filantrop