[ X ]
[ X ]
[ X ]
Deconspirat de polițiștii de frontieră. Un moldovean a încercat cu acte străine să treacă punctul de trecere
22 Septembrie

În punctul de trecere „Leușeni”, polițiștii de frontieră au identificat printre pasagerii unei curse ocazionale „Chișinău-Praga” un cetățean moldovean, care deținea suplimentar documentelor de călătorie și o carte de identitate românească, cu semne vădite de falsificare. Bărbatul de 35 de ani s-a prezentat în după amiaza zilei de 20 septembrie curent, pe sensul de ieșire din țară, transmite CURENTUL.

Astfel, în baza analizei de risc, dar și a unui comportament suspect, polițiștii de frontieră au supus unui control adițional cetățeanul moldovean. Urmare a solicitării de a prezenta și alte acte ce le deține, bărbatul a înmânat pentru control o carte de identitate, eliberată de autoritățile române. Din primele cercetări s-a constatat că pe lângă prezența elementelor de falsificare, documentul era perfectat pe numele unei persoane străine față de cea aflată în punctul de trecere.

În cadrul audierilor, moldoveanul a declarat că în baza actului urma să se legitimeze în Cehia, la locul de muncă. Mai mult, acesta a recunoscut că știa despre contrafacerea cărții de identitate, serviciile de perfectare fiind acordate de persoana care l-a și ajutat cu un post de muncă în Cehia.

Documentul falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză. Polțiștii de frontieră continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor infracțiunii.

l1

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților