[ X ]
Declarație: „Voluntarism și manevre scandaloase la ministerul condus de Anatolie Nosatîi”
12 Mai

Ministerul Apărării al Republicii Moldova este zguduit de un scandal monstru, ”manevrele” actualului ministru Anatolie Nosatîi așteaptându-și calificativul de la organele de drept competente, unicele în drept să-l declare pasibil de pedeapsă  pe un demnitar sau altul, dezvăluie publicația zidezi.md. 

Ținând cont de gravitatea actelor consumate, totuși, avem tot dreptul de a informa opinia publică, din țară și de peste hotare, despre cum torpilează modernizarea europeană a Republicii Moldova unii actuali conducători de ministere. Pe motiv că faptele acestor demnitari contrastează enorm cu vectorul de integrare europeană a țării noastre, dar și cu prioritățile absolute ale formațiunii politice creată de președinta Maia Sandu.

De asemenea, odată ce ministrul Nosatîi continuă să-și facă nestingherit de cap, se poate admite că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) este sabotat chiar din interior. Pe această cale, așadar, ne propunem să atenționăm conducerea formațiunii de la guvernare asupra acestui fapt reprobabil, ca să fie luate măsurile de rigoare față de cei care compromit imaginea PAS și a întregii noastre țări.

Mai întâi de toate, se cuvine să menționăm că în iunie 2022 Guvernul de la Chișinău a decis, prin „contribuția” plenară a ministrului Apărării Anatolie Nosatîi, să excludă funcția de atașat militar la Ambasada Republicii Moldova în Regatul Belgiei, care este și Reprezentantul Militar al Republicii Moldova la NATO și UE. Se întâmpla în plină criză de securitate regională, când Rusia a invadat țara vecină, Ucraina, iar experții vorbeau despre faptul că Moldova trebuie să-și consolideze relațiile cu Occidentul, cu NATO. Motivul pentru care Guvernul voia să lichideze aceasta funcție, chipurile, era diminuarea cheltuielilor statului.

Dar să trecem la subiectul propriu-zis și vă vom relata o istorie halucinantă, în care domnul Radu Burduja, un militar de un profesionalism mai rar întâlnit și care activează în rândurile Armatei Naționale din anul 1995, este victima unor ”manevre” inimaginabile, orchestrate chiar de către ministrul Anatolie Nosatîi.

Totul pornește de la faptul că Radu Burduja a fost numit, prin Ordinul Ministrului Apărării al Republicii Moldova nr. 223, din 05.05.2020, în calitate de Consilier (atașat militar) al Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei, Reprezentanțele Militare ale Republicii Moldova în străinătate, pe o perioadă de 3 ani.

Ulterior, însă, pe 11.08.2021,  a fost emis Ordinul nr. 338 al Ministrului Apărării al Republicii Moldova prin care a fost rechemat (destituit) din funcția de Atașat militar al Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei, Reprezentanțele militare ale Republicii Moldova în străinătate.

Nefiind de acord cu această decizie, Radu Burduja a atacat decizia în judecată și, în prima instanță, a avut câștig de cauză, urmând să fie repus în funcție. Dar nu a fost să fie, ba și a fost „exilat” într-o funcție mult sub capacitățile sale. Totodată, dânsul a sesizat mai multe instituții de drept că este ținta unor presiuni orchestrate, ba fiind retrogradat ilegal, ba fiindu-i amenințată chiar și familia, ba fiindu-i interzise concediile anuale etc. Evident, scopul unor asemenea presiuni este de a-l impune să demisioneze din Armata Națională.

În acest context, este de menționat că, la data de 19.04.2022, Ministrul Apărării al Republicii Moldova, în vederea conformării celor stipulate de Hotărârea Judecătoriei mun. Chișinău, sediul Rîșcani din 18.04.2022 în cauza civilă în contencios administrativ nr.3-2366/2021, a emis Ordinul nr.200 prin care locotenent-colonelul Radu Burduja este repus în funcția de Ataşat militar la Ambasada Republicii Moldova în Regatul Belgiei, Reprezentanţele militare ale Republicii Moldova în străinătate.

Prin scrisoarea Ministerului Apărării nr. 11/562 din 20.04.2022 actul administrativ indicat a fost remis Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene spre demararea procedurilor de detașare.

Aici, însă, ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a întreprins un șir de acțiuni îndreptate spre neexecutarea hotărârii menționate mai sus. Astfel, el personal l-a rugat pe Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu să nu inițieze proceduri de detașare a lui Radu Burduja în funcția de Ataşat militar Ambasada Republicii Moldova în Regatul Belgiei, Reprezentanţele militare ale Republicii Moldova în străinătate, fapt comunicat de însăși ministrul externelor, Nicu Popescu.

Totodată, ministrul Apărării a transmis Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene un șir de scrisori, prin care a solicitat suspendarea, lichidarea funcției de Consilier (Ataşat militar) la Ambasada Republicii Moldova în Regatul Belgiei, Reprezentanţele militare ale Republicii Moldova în străinătate, fapt care poate fi verificat prin ridicarea corespondenței între instituțiile vizate. În urma acestor acțiuni, de către Procuratura Anticorupție a fost pornită o urmărire penală pentru depășirea atribuțiilor de serviciu.

Aici mai este necesar să fie punctat cât de importantă este această funcție pentru Republica Moldova, or neglijarea acestei funcții este de natură să prejudicieze interesele Ministerului Apărării și ale statului Republica Moldova.

Astfel, lipsa reprezentantului militar al țării la structurile UE și NATO aduce prejudicii considerabile instituțiilor statului prin neatingerea scopurilor militare, financiare, ratarea posibilităților de colaborare, dar și alte prejudicii la moment nesesizabile, dar foarte ușor previzibile pentru un specialist în domeniu.

Mai mult ca atât, oficiali de rang înalt de la NATO au evidențiat în repetate rânduri necesitatea prezenței Reprezentantului Militar al Republicii Moldova la cartierul NATO, mai ales în condițiile războiului din Ucraina.

Potrivit acestora, prezența Reprezentantului Militar al Moldovei la NATO ar facilita direcționarea fondurilor NATO către dezvoltarea capabilităților militare prioritare pentru Armata Națională.

De asemenea, conform oficialilor NATO, Reprezentantul Militar ar facilita dialogul cu partenerii strategici ai Republicii Moldova prin intermediul Reprezentanților Militari ai țărilor partenere și aliate prezenți la cartierul NATO. Pe această cale, informația despre ajutorul necesar, dar și procedurile pentru acordarea ajutorului solicitat, ar cunoaște un circuit accelerat.

Însă, spre regretul nostru comun, încă un caz similar vine să confirme grijile legate de promovarea unor inițiative greu de explicat. Astfel, în octombrie 2021 a fost retras atașatul militar al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii (partener strategic al Republicii Moldova), această funcție fiind vacantă până și astăzi. De aici, cine ar putea explica ce ”manevre” face ministrul Nosatîi și despre ce fel de diplomație militară am mai putea vorbi?

Unele voci susțin că la temelia acestor decizii neclare ar sta niște lucruri banale, care nu au nimic comun cu problemele de securitate națională. În 2018, cică,  Anatolie Nosatîi, deținând funcția de șef J3 Direcția operații din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Naționale, a fost detașat în funcția de Military Affairs Officer, Departamentul ONU pentru operațiuni de menținere a păcii (DPKO) din New York, SUA.

Potrivit legislației în vigoare, acesta trebuia să fie eliberat din funcțiile deținute și menținut în serviciul militar.

Pe perioada detașării sale, Anatolie Nosatîi urma să fie salarizat exclusiv de către unitatea la care a lucrat efectiv – Organizația Națiunilor Unite -, or salarizarea concomitentă pentru aceiași perioadă și din contul Marelui Stat Major al Armatei Naționale contravine rigorilor legale stipulate expres în acest sens.

Cu toate acestea, lui Nosatîi i-au fost virați în cont 355827.38 lei, din contul Marelui Stat Major al Armatei Naționale, ceea ce constituie nu doar o sumă impunătoare, ci și un prejudiciu enorm, în cazul în care ar exista o decizie a instanțelor de resort.

Toate acestea se pot vedea în declarațiile de avere și interese ale domnului Nosatîi pentru anul 2018, care sunt publice și pot fi verificate de către toți, inclusiv de către o instanță sau alta.

Dacă structurile de resort vor confirma natura ilegală a banilor încasați de către actualul ministru al Apărării, atunci o asemenea fraudă  ar eroda în cel mai grav mod imaginea Republicii Moldova. Pe motiv că s-ar demonstra că au fost încălcate regulamentele ONU, cele care promovează imparțialitatea. Vom mai menționa doar, în acest context, că pe acest caz a fost înregistrată o plângere penală la Procuratura Anticorupție.

Pe final, dragi cititori, nu ne rămâne decât să vă întrebăm cât de mult vă place acest ministru și ce apreciere i-ați da ? În continuare vom veghea la acest subiect și, odată cu derularea procesului în instanță, vă vom informa despre cum promovează integrarea europeană unii miniștri de talia lui Anatolie Nosatîi.

Sursa: zidezi.md

Inapoi la arhiva noutaților