Cunoscutul analist politic, Igor Boțan susține că, întreaga societate, autoritățile, toți așteaptă că valul de pandemie va trece și lucrurile ar trebui să revină la normal, informează CURENTUL.
„Pentru că perioada asta este destul de îndelungată, sigur că au de suferit întreprinzătorii, mediul de afaceri. De aceea, este absolut firesc, normal, ca autoritățile să întreprindă măsuri pentru a susținerea mediului de afaceri, pentru că, atunci când trece acest necaz, lucrurile trebuie să se relaxeze, să revină la normalitate. RM are un specific, este o țară cu un potențial, să-i zicem – limitat, și chiar dacă acesta este limitat, cei de la guvernare trebuie să ia măsuri, pentru ca situația de relaxare, revenire la normalitate să aibă loc cât mai repede, iar întreprinzătorii, mediul de afaceri, să-și revină la turațiile normale de activitate. În acest scop, știm că autoritățile au elaborat acest proiect de lege și a fost și votat”, a precizat analistul, în cadrul unor dezbateri organizate de Agenția IPN.
Totodată, Igor Boțan a mai spus că nici o țară nu are experiență de trecere prin așa situație critică. „Toți învață din mers. Depinde de potențialul pe care-l are o țară pentru a-și susține mediul de afaceri. De ce prin lege se adoptă astfel de decizii? Pentru că există experiența internațională pentru situații excepționale, nu atât de grave, dar care spune foarte clar, că în pofida faptului că e situație excepțională, Guvernele sau Comisiile pot adopta hotărâri, cu derogări de la legi, însă este important ca ulterior, sau dacă e posibil să intervină Parlamentul, aceste derogări de la legi, să fie oricum adoptate de Parlament”, a mai spus Boțan.
În context, analistul a mai afirmat că este important, chiar dacă suntem în situație de urgență, să fie respectate normele legale, să aibă loc ceea ce se numește control legislativ, parlamentar. „Chiar dacă e vorba de stare de urgență, situație excepțională și măsurile trebuie adoptate rapid, eficient și cu impact pozitiv în așteptare, oricum toate procedurile trebuie respectate, astfel încât ulterior să avem certitudinea că lucrurile adoptate sunt în conformitate cu legislația”, a conchis Boțan.
Cristina Pendea