Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, se arată sigur că peste 2-3 luni vor avea loc remanieri în cadrul noului Guvern, care urmează să fie învestit astăzi, informează CURENTUL.
„Guvernul, care azi va fi votat cu scârț și multe rezerve, prezintă o formulă de guvernare pentru o perioadă foarte scurtă. Cabinetul de miniștri, formal propus de Dorin Recean, este rezultatul nereușit al unui compromis între diferite grupuri de interese, care lasă nemulțumiți în primul rând pe noul Prim-ministru și foarte mulți deputați – „ostași de rând” (porecliți așa de „generalul” Spînu)”, a menționat el.
Prin urmare, susține Alexandru Slusari, structura creată este un fel de struțo-cămilă, care nu se poate mișca departe în așa componență și atmosferă.
„Pentru mine nu este clar de ce cei de la guvernare nu s-au putut ridica în situația de criză de proporții deasupra intereselor meschine de partid și să edifice din start o construcție robustă. Sunt sigur că peste 2-3 luni vom vedea iară remanieri guvernamentale, care vor lovi din nou nu doar în PAS, ci, din păcate, în vectorul european”, a subliniat fostul deputat.