[ X ]
Declarație: „Este o bombă politică. Degeaba se minimalizează, că e doar o petardă”
9 Iulie

Comentatorul politic Victor Nichituș afirmă că „ideea socialiștilor e corectă politică”, făcând referire la înaintarea lui Alexandr Stoianoglo la funcția de șef al statului, care nu este membru al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), dar și invitarea la discuții a liderilor politici pentru a-l susține pe fostul procuror general, informează CURENTUL.

„Păstrez tăcerea pentru că nu vreau să influențez negativ sau pozitiv negocierile care deja au început. Ideea, în sine, este corectă politic: unirea face putere.

Electoratul, inclusiv cel aflat în siajul puterii, are posibilitatea să vadă dacă opoziția de la Chișinău, poate fi, sau nu, solidară. Undele comportamentului din aceste zile al opoziției vor crea efecte la alegerile parlamentare. Efectele de undă, care vor veni, sunt cele care au capacitatea de a băga în sperieți actualul decidentul politic. Vom vedea, în timp util, cum vor administra situația creată”, a constatat el.

Victor Nichituș a remarcat că, anunțul făcut ieri „este o bombă politică. Degeaba se minimalizează, că e doar o petardă”.

„De fapt, Igor Dodon a anunțat că nu vrea să facă parte din proiectul potrivit căruia doamna președinte ar fi câștigat un al doilea mandat: scenariul ecuației Dodon/Sandu în turul doi cu victoria doamnei Sandu a căzut.

Repet, în prezent este imposibil ca doamna președinte Sandu să câștige prezidențialele din primul tur de scrutin. Dacă aș face parte din echipa doamnei președinte aș fi îngrijorat”, a mai spus jurnalistul.

Inapoi la arhiva noutaților