Ruxanda Glavan anunță că se retrage din Partidul Democrat din Moldova (PDM) și aderă la grupul parlamentar „Pro Moldova”, transmite CURENTUL.
„„Adio” PDM! În 2010, când am aderat la PDM, am făcut-o pentru că am crezut în valorile pe care le promova acest partid, chiar dacă nu era vioara principală de la guvernare. Era o echipă în care am găsit mulți oameni cu stofă, carieriști consacrați, profesioniști desăvârșiți și membri sinceri, dornici să pună umărul pentru a schimba lucrurile spre bine”, scrie Glavan, pe Facebook.
„La un moment dat am înțeles că unii folosesc puterea strict pentru interese, iar eu – încurcând intereselor – mă poticneam de intrigi și sabotaje. Aceste lucruri erau incompatibile cu valorile în care eu credeam… Sinceritatea m-a costat! …iar asta m-a determinat să fiu tranșantă și spun lucrurilor pe nume. Încă pe vremea când eram la Ministerul Sănătății am avut suspiciunea că încurc unor interese ascunse, inclusiv în unele așa-zise reforme care mi se impuneau. Eu nu credeam în oportunitatea acelor reforme, cel puțin nu în varianta și termenii pe care mi le impunea Guvernul și consilierii din umbră. Timpul a arătat că am avut dreptate”, a adăugat aceasta.
„Faptul că la ședințele interne am fost tot timpul tranșantă și am atenționat asupra riscurilor m-a trimis pe banca de rezervă. Și nu am fost doar eu, cam toți curajoșii din PDM au pățit la fel! Mulți, însă, au ales să zâmbească în față și să le spună șefilor lucruri care se voiau auzite. Mă întreb: oare cum se simt astăzi? O fi meritat? De ce-am rămas în partid ? Pentru că am sperat că anumite situații de criză ne vor da lecții și vor readuce conducătorii cu picioarele pe pământ. Am rămas și am luptat având încrederea că din interior pot schimba mai multe lucruri, decât dacă aș fi erou pe la TV sau pe facebook. N-a fost să fie … ipocrizia a înlocuit toate principiile echipei!”, declară, în același timp, Glavan.
„Pandemia, ultima picătură! De la declararea stării de urgență, n-au binevoit să-mi ceară ajutorul, opinia, expertiza, sfatul, deși partidul “este la guvernare într-o alianță”. Le-au făcut pe toate de capul lor și adesea – anapoda: statistici în loc de strategie și plan de acțiuni, aprobarea tardivă a protocoalelor, remanierea absurdă de la SCR, infectări masive ale colaboratorilor din sănătate, acuzații că medicii nu pot folosi echipamentele de protecție, în timp ce ele lipseau, de rând cu instruirile adecvate; promisiuni deșarte despre indemnizații tuturor celor infectați sau testări ale cadrelor medicale etc. Acum vine anunțul despre relaxare în timp ce numărul de îmbolnăviri crește. O decizie pe care o critică însuși omul promovat de ei la șefia ANSP. De…”sejurul plăcut în Moldova” urat medicilor români veniți să ne ajute, tac și port rușinea în locul lor. Teatrul absurdului!”, adaugă ea.
„E timpul să mă retrag din PD! De ceva timp traiesc un sentiment profund de străinătate față de tot ce înseamnă PD. Vreau să am libertatea să lupt pentru ideile mele. Am obosit de declarații publice despre democrație internă, care nu au nimic în comun cu realitatea; de constrângeri și cenzură de dragul patriotismului de partid, de grupuri mici care iau decizii pentru toți și le vând drept consens al fracțiunii. Mă retrag din partid și părăsesc fracțiunea parlamentară. Sunt conștientă că pentru a putea obține ceva concret în Parlament este nevoie de susținerea unei echipe, de aceea am decis că îmi voi continua activitatea alături de foștii colegi, care au constituit grupul parlamentar Pro Moldova. Le urez mult curaj colegilor deputați, încă rămași în PD, care știu cu certitudine că simt și gândesc la fel ca mine. De astăzi sunt în opoziție”, a conchis Glavan.
Mihaela Conovali