Partidul Acțiune și Solidaritate, Platforma „Demnitate și Adevăr”, Partidul Liberal Democrat din Moldova și Mișcarea Politică „UNIREA” solicită Guvernului protecția medicilor care luptă cu Coronavirus, transmite CURENTUL.
Printr-o declarație comună, cele 4 formațiuni politice menționează că sunt extrem de îngrijorate de faptul că sistemul medical al Republicii Moldova riscă să nu poată face față acestei situații, din cauza măsurilor insuficiente întreprinse de autorități pentru protejarea personalului medical și pregătirea spitalelor.
Astfel, formațiunile solicită Guvernului:
„publicarea situației reale de asigurare cu echipamente de protecție a medicilor pentru ca toți cei care pot contribui la rezolvarea acestei probleme să poată să o facă rapid și eficient,
identificarea și alocarea resurselor suficiente pentru procurarea de echipamente de protecție,
creșterea salariilor angajaților din sistemul medical,
publicarea listei de necesități de echipamente strict necesare pentru spitalele destinate tratării bolnavilor de Covid-19,
organizarea transportării lucrătorilor medicali, folosind parcurile de mașini subordonate instituțiilor statului,
testarea regulată a personalului medical și altor categorii de angajați care sunt implicați în prevenirea și combaterea virusului,
transmiterea de urgență către Comisia Europeană a solicitărilor concrete de asistență pentru sistemul medical: echipamente de protecție, aparate de ventilare, alte echipamente indispensabile tratamentului bolnavilor infectați cu Covid-19”, se spune în declarație.
Cristina Parfeni