Procesul educațional va fi reluat de la 1 septembrie, iar cetățenii R. Moldova care revin de peste hotare din zonele verzi nu vor sta în autoizolare 14 zile. Acestea sunt deciziile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) și vor intra în vigoare la 1 septembrie, transmite CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, Prim-ministrul Ion Chicu a oferit mai multe detalii:
„Din 1 septembrie procesul educațional preșcolar și general va fi reluat în baza instrucțiunilor și regulilor prezentate. Toate școlile trebuie să se conformeze. Decizia de a redeschide școlile aparține fondatorilor și doar după ce vor întruni toate condițiile. Deși există decizia Comisiei, nu este garantat că toate școlile își vor începe activitatea la 1 septembrie. Nu se admit careuri solemne.
În privința autoizolării cetățenilor care revin de peste hotare. Obligativitatea de a sta 14 zile în autoizolare se exclude pentru cetățenii noștri care revin din așa-numitele zone verzi. Facem apel la responsabilitate din partea cetățenilor care revin din zonele roșii – să se asigure că nu sunt infectați și să nu expună pe alții riscului”, a spus Ion Chicu.
Cristina Parfeni