Guvernul a aprobat componența nominală a Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional pentru anul 2024, informează CURENTUL.
Comisia, a cărei componență se actualizează anual, are 18 membri, personalități notorii reprezentative din domeniile știință și cultură, dar și din mediul academic și societatea civilă, și va fi prezidată de Premierul Dorin Recean.
Menționăm că, organizarea concursului pentru acordarea Premiului Național i-a fost încredințată, anul acesta, Ministerului Culturii.
Comisia urmează să se întrunească în cel mai scurt timp, pentru a dispune agenda concursului și condițiile de desfășurare a competiției pentru Premiul Național, în valoare de 100 de mii de lei, care se acordă anual de către Guvern în semn de recunoștință și gratitudine pentru rezultate deosebite, cu impact major asupra progresului științific, care au contribuit considerabil la promovarea imaginii țării pe plan național și internațional.