[ X ]
,,De la consumator la producător” – campanie de informare a celor mai mari consumatori de energie electrică
4 Februarie

În contextul campaniei de informare lansată Agenția pentru Eficiență Energetică, în parteneriat cu Î.C.S. ,,Premier Energy Distribution” S.A. și S.A. ,,Furnizarea Energiei Electrice Nord”, Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) a informat că aproximativ 20 000 din cei mai mari consumatori de energie electrică au fost informați despre schemele de sprijin puse la dispoziție de stat pentru promovarea surselor de energie regenerabilă și valorificarea acestora în vederea promovării lor, cât și beneficiile utilizării energiei verzi.

Sursele regenerabile de energie constituie alternative la combustibilii fosili și contribuie la asigurarea securității energetice a statului, la diversificarea ofertei de energie și la reducerea dependenței de piețele volatile și incerte ale combustibililor fosili, în special de petrol și gaze.

Notă: AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților