Salariile lunare de funcție ale angajaților instituțiilor medicale publice vor fi indexate cu 4,1% de la 1 aprilie curent, potrivit unei decizii aprobate de Guvern. De creșteri vor beneficia atât personalul medical (medici, asistenți medicali, infirmieri), cât și personalul administrativ-gospodăresc, funcţionarii administrativi și personalul de conducere, transmite CURENTUL.
Astfel, dacă până în prezent salariul mediu lunar al unui medic din cadrul unui spital republican constituia 7 129,2 lei, de la 1 aprilie curent acesta va spori până la circa 7 421,5 lei, iar salariul unui medic din cadrul unui spital raional va crește de la 6 263,2 lei, până la 6 520 lei.
Totodată, remunerarea unui asistent medical din cadrul unui spital republican va spori de la 5 601 lei la circa 5 830,6 lei, iar din cadrul unui spital raional – de la 4 423,3 lei la 4 604,6 lei. După același algoritm, vor fi majorate salariile tuturor categoriilor de angajați în instituțiile medicale publice. De menționat că vor crește și salariile angajaților secției de medicină nucleară, precum și ale personalul medical antrenat în serviciul de psihiatrie.
Prin aplicarea majorărilor salariale se urmărește asigurarea sistemului medical cu cadrele necesare, motivarea și menținerea tinerilor specialişti şi a personalului cu experienţă și sporirea calității asistenței medicale. În acest sens, sunt necesare circa 110,2 milioane de lei, resurse financiare identificate în fondurile obligatorii de asistență medicală aprobate pentru anul 2018.
Majorarea salariilor angajaților din instituțiile medicale a devenit posibilă datorită noului mecanism de salarizare a lucrătorilor medicali aprobat în iulie 2016. Astfel, în perioada de după 1 iulie 2016, salariile acestora au crescut în medie cu peste 30% – de la 20% în medicina primară până la peste 40% în spitalele raionale și municipale.
Hotărârea respectivă de Guvern prevede și păstrarea puterii de cumpărare a salariilor prin indexarea anuală a acestora de la 1 aprilie, conform ratei inflației.
Cristina Parfeni