În jurul Paștelui, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, au fost țesute tradiții culinare care dăinuie de mii de ani. Puțini mai știu însă care este originea și semnificația bucatelor din miel preparate tradițional de către credincioși în ziua Învierii.

Mielul este unul dintre simbolurile de Paște, prima menționare a acestuia fiind făcută în Vechiul Testament.

Simbolul mielului este strâns legat de ideea de sacrificiu – jertfirea unui animal atât de blând și nevinovat este ofranda supremă care poate fi oferită divinității pentru mântuire și iertarea păcatelor. Tradiția sacrificării mieilor exista la evrei cu mult înaintea nașterii lui Iisus ca semn de prețuire față de Dumnezeu. Acest simbol a fost preluat și de creștini, Sfântul Ioan Botezătorul numindu-l pe Hristos „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”.

Mielul de Paşte este asociat cu Domnul Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru oameni şi pentru iertarea păcatelor acestora şi a murit pe cruce precum un miel nevinovat.

În tradiția creștină a românilor, tăierea mieilor de Paște avea un caracter de profundă solemnitate și purificare spirituală. Cel care era desemnat să înjunghie nevinovatele animale trebuia să fie un om cinstit, respectat de comunitate, iar în ziua sacrificiului acesta trebuia să se spele, să se bărbierească și să poarte haine curate. El făcea semnul crucii cu cuțitul deasupra animalului pentru a marca semnificația ritualică a gestului său. După ospăț, oasele mielului nu erau niciodată aruncate la gunoi sau la câini, ci erau îngropate la rădăcina unui copac tânăr.

Obiceiul de a prepara bucate din miel în ziua Învierii s-a mai păstrat până în prezent. Mai mult, în popor se consideră că „celui care nu mănâncă carne de miel în ziua de Paște, nu-i va merge bine pe tot parcursul anului”.

Sursa: https://blog.out4food.ro/