Peste 200 de companii din Republica Moldova, România, Polonia, precum și reprezentanții mediului de afaceri din alte state au participat la Forumul Economic, cu genericul „Investiții, Dezvoltare, Integrare Europeană”. La evenimentul organizat sub auspiciul Familiei Regale a României și cu susținerea Ambasadei României la Chișinău au participat premierul Dorin Recean, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și principele Radu.
În discursul său, prim-ministrul Dorin Recean a reconfirmat angajamentul Guvernului pentru îmbunătăţirea climatului investiţional din țară, menționând că autoritățile vor crea un mecanism eficient de acordare a suportului necesar oamenilor de afaceri care doresc să-și dezvolte afacerile în Republica Moldova.
„Apropierea dintre Guvern și mediul de afaceri este foarte importantă și ne dorim să avem un parteneriat bazat pe un dialog permanent și deschis. Există suficiente motive pentru care investitorii străini ar trebui să vină în Republica Moldova, precum accesul la piața UE, datorită Acordului de Liber Schimb, dar și accesul la piețele de capital”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
Printre avantajele pe care, potrivit premierului, le are țara noastră pentru investitori se mai numără accesul la resursele umane, inclusiv la cele pregătite în cadrul programelor de învățământ dual, precum și eficiența instituțiilor. Dorin Recean a remarcat că una din prioritățile Guvernului ține de dezvoltarea unui serviciul public cât mai eficient și apropiat de cetățean.
Un alt avantaj al țării noastre ar fi existența platformelor care facilitează accesul oamenilor de afaceri străini, precum Zonele Economice Libere, dar și inițierea procesului de digitalizare a economiei, care va facilita interacțiunea dintre agenții economici. De asemenea, premierul a menționat că, în următorii ani, vor derula proiecte mari de infrastructură, iar Guvernul va extinde accesul la finanțare pentru întreprinderi mici și mijlocii, ceea ce va ajuta oamenii de afaceri care va nevoie de servicii și produse pe lanțul valoric.
Prezent la eveniment, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a subliniat că autoritățile rămân concentrate pe crearea unor condiții europene pentru investitori: „Muncim zi de zi pentru a accelera reformele de care au nevoie antreprenorii străini și cei din Moldova. Depunem efort pentru a stabili un dialog intens cu cei care creează locuri de muncă și pentru a face activitatea de afaceri cât mai simplă și profitabilă. Vă invităm să investiți în Republica Moldova cu aceeași încredere cu care o faceți în România sau Polonia”.
La rândul său, principele Radu a accentuat că România va contribui și în continuare la conectarea economică cu Republica Moldova. „Oamenii de afaceri au încredere în Republica Moldova, în România și în aspirația de neclintit pe care o avem – să trăim într-o lume democratică și prosperă”, a spus principele Radu.
Forumul economic de la Chișinău se desfășoară în perioada 22-23 februarie curent. Astăzi, participanții vor discuta despre impactul aderării la UE asupra economiei țării, dar și despre dezvoltarea relațiilor comercial-economice între Republica Moldova și România.