Unul dintre cele mai mari pericole pentru actuala guvernare o reprezintă actuala componenţă a Comisiei Electorale Centrale (CEC), care în mai puţin de doi ani de activitate s-a compromis totalmente, având o imagine sub orice critică. Iar aceasta pune în pericol credibilitatea şi corectitudinea viitoarelor alegeri, lucru care poate avea efectul boomerang-ului pentru actuala guvernare.

La moment, CEC este asociată puternic cu puterea centrală a ţării şi vina pentru această percepţie ce s-a creat în societate îi revine în totalitate. Or, în perioada respectivă CEC nu a luat nici o decizie importantă care să nu fi convenit în totalizate puterii. Spre exemplu, puterii centrale a ţării nu i-a convenit referendumul cu iniţiativa căruia a venit Platforma Demnitate şi Adevăr în 2016 şi poziţia CEC a „coincis” cu interesul guvernării. Puterii centrale a ţării nu i-a convenit referendumul de anulare a sistemului mixt cu iniţiativa căruia a venit societatea civilă la finele anului trecut şi decizia luată de CEC a „coincis” din nou cu interesul guvernării. Atâta timp cât puterii centrale nu i-a convenit intenţia socialiştilor de a organiza un referendum de demitere a Primarului capitalei, poziţia CEC a fost antireferendum, iarăşi înregistrându-se o „coincidenţă stranie” cu interesul guvernării. Ca să nu mai vorbim de protestele ce au avut loc în timpul şi după campania electorală a alegerilor prezidenţiale din 2016, care au fost serioase lovituri de imagine pentru CEC. Astfel, în decurs de mai puţin de doi ani de activitate, actuala CEC a „reuşit performanţa” de a călca pe greblă mai mult decât precedentele componenţe ale CEC pe toată durata mandatului lor.

Acum guvernarea este pusă în situaţia să decidă ce face cu această compromisă în totalitate Comisie Electorală Centrală. Dacă o păstrează în funcţie, trebuie să înţeleagă că dă un argument puternic unor forţe politice de a contesta corectitudinea viitoarelor alegeri parlamentare. Cu ce se poate solda aceasta, e greu de spus, dar urmările pot fi imprevizibile. Doamne fereşte să se repete scenariul, dar nu trebuie să uităm că tragicele evenimente din aprilie 2009 au pornit tot de la faptul că, corectitudinea rezultatelor alegerilor a fost pusă la îndoială.

Pe de altă parte, guvernarea poate provoca demisia CEC şi obţine nu doar dividende la capitolul imagine (or, nimeni nu va plânge după o componenţă a CEC compromisă şi, cu siguranţă, nimeni nu se va ridica în apărarea ei după câte fapte regretabile a făcut, ba din contra), dar şi o siguranţă oarecare în vederea viitoarelor alegeri. Or, astfel guvernarea se poate spăla de cârdăşia cu CEC, ce-i este atribuită, demonstrând, totodată, că, dacă opoziţia şi societatea civilă e nemulţumită, şi puterea e solidară cu această nemulţumire generală faţă de CEC, mergând pe calea înlocuirii componenţei CEC ce s-a compromis. Şi nu trebuie să ne ascundem după norme legislative iluzorii despre nivelul de protecţie şi durata mandatului CEC. Dacă am fi trăit într-un veritabil stat de drept, poate că aceste argumente ar fi fost temeinice. Dar aşa, toţi ştiu că e suficient ca membrilor CEC să li se facă un semn că trebuie să plece şi marea majoritate a acestora, vor executa ordinul fără crâcnire. Deci, aspectul legal nu poate fi un impediment în acest sens, iar unicul factor ce trebuie luat în calcul e decizia politică a puterii, care trebuie să analizeze profund şi din toate punctele de vedere ce este mai bine: să păstreze o componenţă a CEC controlabilă practic în totalitate (ceea ce oferă şi un confort oarecare guvernării) sau să se gândească cu un pas înainte la propria securitate şi la propriile beneficii, şi „să dea valiza şi hulubii” celor de la CEC. Cum se mai spune: maurul şi-a făcut treaba (chiar dacă a fost o treabă murdară şi urât mirositoare) – maurul poate (trebuie) să plece.

Dumitru Spătaru