[ X ]
De astăzi, noul punct comun de trecere „Palanca” va putea fi traversat de către toate categoriile de unități de transport
5 Februarie

Începând de astăzi, 5 februarie, trecerea prin noul punct comun de control de la Palanca va fi autorizată pentru toate categoriile de vehicule, cu condiția că nu transportă produse alcoolice și din tutun clasificate la pozițiile tarifare 2103 90 30 00, 2106 90, 2204-2208, 2401, 2402 10 00 00, 2402 20 90, 2403 (conform Hotărârii Cabinetului de miniștri al Ucrainei nr. 390 din 29 mai 2013) sau supuse controlului veterinar și fito-sanitar (conform HG nr. 938 din 17.10.2018), transmite CURENTUL.

Amintim că, noul post a fost inaugurat în data de 28 decembrie 2018, circulația fiind permisă, la acea etapă, doar pentru vehiculele cu masa de până la 3,5 tone și cu capacitatea de până la 22 de locuri, precum și a mărfurilor care nu sunt supuse controlului veterinar și fito-sanitar.

Totodată, menționăm că, noul post comun de control de la Palanca a fost edificat din temelie în cadrul unui proiect în valoare de 6,18 milioane de euro, dintre care 4,5 milioane au fost acordate de Uniunea Europeană, iar 1,68 milioane euro – de Guvernul Republicii Moldova. Partenerul de implementare a proiectului a fost PNUD Moldova.

Punctul de trecere este amplasat pe un teritoriu de 2,6 hectare. Atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire sunt prevăzute în total 10 benzi (câte 2 piste pentru autoturisme, câte 2 pentru autocamioane și câte una pentru autocare). Acesta mai dispune și de un post de control pietonal, construit pentru persoanele care traversează frontiera pe jos sau cu bicicleta.

Din data de 28 decembrie 2018, de când a fost deschis circulației și până astăzi, postul a fost traversat de peste 13 000 unități de transport.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților