[ X ]
De astăzi, moldovenii pot călători în Turcia și cu buletinele de identitate
19 Februarie

MAEIE informează că, de astăzi 19 februarie 2019, cetăţenii Republicii Moldova pot călători în Turcia şi cu buletine de identitate de formatul ID1, ID2 (TD-1, TD-2, conform standardelor ICAO), inclusiv cele biometrice, valabile, transmite CURENTUL.

Astfel, conform Protocolului de modificare a Acordului interguvernamental privind abolirea reciprocă a vizelor cu Republica Turcia, încheiat la 17 octombrie 2018, intrat la 19 februarie 2019 în vigoare, posesorii documentelor sus-menţionate sunt scutiţi de obligativitatea deţinerii unei vize pentru a intra, ieşi, tranzita şi rămâne temporar pe teritoriul Republicii Turcia până la 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile calendaristice, ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere.

Ministerul atrage atenţia că cetăţenii Republicii Moldova, care vor călători către state terţe, utilizând teritoriul Turciei ca ţară de tranzit, urmează să se informeze asupra regimului de călătorie aplicabil cetăţenilor moldoveni pentru ţara de destinaţie finală şi să posede documentele necesare pentru trecerea controlului la frontieră.

Primii pasageri deja s-au folosit astăzi de această oportunitate sosind la Aeroportul Internaţional Chişinău cu prima rută Istanbul-Chişinău a companiei Turkish Airlines.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților