[ X ]
De astăzi, centrele comerciale și piețele din municipiul Chișinău activează după programul obișnuit
1 Iulie

Primarul mun. Chișinău, Ion Ceban a anunțat că, de astăzi, centrele comerciale și piețele din municipiul Chișinău activează după programul obișnuit, însă cu respectarea în continuare a măsurilor de prevenire a infectării cu COVID-19, informează CURENTUL.

„Deciziile au fost luate în cadrul Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică Chișinău.

Astfel:

1. Piețele din capitală activează de la ora 05:00 până la ora 19:00, inclusiv în zilele de odihnă, cu interzicerea comerțului ambulant în preajmă, iar zilele de luni rămân a fi sanitare.

2. Se interzice accesul copiilor până la 7 ani în toate piețele de pe teritoriul municipiului, iar administratorii vor asigura realizarea acestei prevederi prin controlul riguros la punctele de intrare în zonele de comerț.

3. Centrele comerciale din municipiul Chișinău și unitățile comerciale specializate din cadrul acestora (cu excepția cinematografelor și centrelor de agrement amplasate în incinta acestora), activează cu program obișnuit, cu respectarea și monitorizarea strictă a prevederilor de prevenire a infecției COVID-19.

Deocamdată, până în data de 15 iulie 2020, rămâne suspendată activitatea zonelor de agrement din capitală și este interzisă organizarea ceremoniilor (nunți, cumetrii, omagieri, mese de pomenire, în orice instituție, indiferent de statut, public sau privat.

Tot până la mijlocul lunii iulie este interzisă activitatea cluburilor de noapte şi a discotecilor. Totodată, scăldatul în lacurile cu plajă, din zonele de agrement din municipiul Chișinău; aflarea în locuri publice (păduri, parcuri, alei, plaje), în grupuri mai mari de 3 persoane; aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 de ani în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă; aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, de sport și zone de agrement; activitatea centrelor de reabilitare/recuperare balneosanatorială; activitatea procesului educațional; activitatea taberelor de odihnă a copiilor; organizarea și desfășurarea tuturor activităților /competițiilor municipale cu caracter cultural și sportiv – este interzis.

În funcție de evoluția situaţiei epidemiologice a infecției prin coronavirusul de tip nou, măsurile de precauție vor fi revizuite. Aveţi grijă de sănătate!”, a scris Ceban, pe o rețea de socializare.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Vlad Batrîncea a sesizat Biroul Politici de Reintegrare privind deschiderea secțiilor de votare pentru cetățenii din stânga Nistrului
    Politică |
  2. Poliția: Organizația criminală “Șor” implică minori și reprezentanți ai comunităților etnice pentru a crea dezbinare și a instiga la ură
    Social |
  3. CEC a recepționat cererile de înregistrare a Partidului Democrat Modern, Uniunea Creștin-Socială din Moldova și un candidat independent
    Politică |
  4. PSRM: Nu vom permite lipsirea cetățenilor țării de dreptul la vot, indiferent unde locuiesc și ce naționalitate au
    Politică |
  5. Vlah - solicitare către Trump și Putin: Să examineze, ca parte a pachetului de securitate regională, şi posibilitatea recunoaşterii internaţionale a neutralităţii Republicii Moldova
    Politică |
  1. PSRM: Nu vom permite lipsirea cetățenilor țării de dreptul la vot, indiferent unde locuiesc și ce naționalitate au
    Politică |
  2. Traficul rutier va fi suspendat complet pe strada Nicolae Costin în perioada 20–22 august
    Social |
  3. SFS: Încasări de peste 800 milioane lei la Bugetul public național, într-o săptămână
    Business |
  4. Vlah - solicitare către Trump și Putin: Să examineze, ca parte a pachetului de securitate regională, şi posibilitatea recunoaşterii internaţionale a neutralităţii Republicii Moldova
    Politică |
  5. Vlad Batrîncea a sesizat Biroul Politici de Reintegrare privind deschiderea secțiilor de votare pentru cetățenii din stânga Nistrului
    Politică |