Datoriile fondului locativ față de furnizorii de utilități a ajuns la sute de milioane, iar fondul rezidențial este lider absolut la acest capitol deținând 98% din totalul datoriilor, transmite CURENTUL.
„Datorită administrării defectuoase a procesului de facturare de către gestionarii fondului locativ învechit către locatari a utilităților nu era repartizată integral volumul serviciilor furnizat pe bloc, ci o sumă mai mică. Acest fenomen are loc în mare parte în blocurile gestionate de ÎMGFL. În momentul deciziei locatarilor de a se reorganiza în calitate de ACC, ÎMGFL forțează conducerea ACC să recunoască datoriile respective și să le preia prin concesiune la bilanțul său”, a spus expertul Corina Gaibu
Locatarii refuză să continue procesul de înregistrare în cazul în care ca rezultat al acestei reorganizări vor avea de achitat câteva sute de mii de lei suplimentar. Astfel aceste datorii devin o barieră importantă în reorganizarea blocurilor locative vechi în ACC. Timp de 16 ani din totalul de circa 3 mii de blocuri locative vechi s-au reorganizat în ACC doar 82. Este de menționat că timp de 16 ani toate blocurile noi sunt administrate în forma organizatorică ACC, care funcționează cu succes.
Drept soluție, Corina Gaibu propune inițierea unui program de finanțare sub formă de grant similare celor implementate de țările vecine, în proporție de 50-80% din costul proiectului depus de către reprezentanții blocurilor ce s-au înregistrat în calitate de ACC pentru renovarea blocurilor de locuit, a rețelelor inginerești și în special conversia distribuției pe verticală a energiei termice în distribuție pe orizontală cu contor individual.
Suplimentar este necesar ca datoriile nefacturate să fie inventariate și să fie conceput un program de achitare a acestora din bugetul municipal/central/APL conform unui grafic agreat cu Termoelectrica.
Veaceslav Eni, directorul Termoelectrica a salutat prezentarea studiului și soluțiile propuse de autoare. Existența unui program de susținere a fondului locativ pentru implementarea proiectelor de distribuție pe orizontală ar fi binevenit. Creanțele istorice au fost acumulate din cauza proastei gestionări a ÎMGFL (întreprinderi de gestionare a fondului locativ).
Cristina Pendea