[ X ]
Datele spațiale ale Agenţiei Relaţii Funciare și Cadastru vor fi disponibile pe un portal specializat
30 Martie

Guvernul a aprobat astăzi Conceptul sistemului informațional geografic de stat „Geoportalul tematic pentru datele spaţiale ale Agenţiei Relaţii Funciare și Cadastru” și Regulamentul privind modul de ținere a acestuia.

Scopul proiectului este migrarea datelor spațiale și a atribuțiilor geoportalului tematic (www.geoportal.md) în geoportalul tematic pentru datele spaţiale ale Agenţiei Relații Funciare și Cadastru (www.moldova-map.md), căruia îi va fi atribuit domenul www.geodata.gov.md. Aceasta va reduce cheltuielile de ținere a sistemelor informaționale și va asigura accesul liber și disponibilitatea datelor spațiale prin servicii de rețea pentru toate persoanele fizice și juridice.

Conceptul stabilește sarcinile și principiile de bază ale geoportalului, cadrul normativ-juridic, funcțiile de bază, contururile principale, structura organizațională, spațiul informațional și tehnologic al geoportalului, precum și siguranța și securitatea informației a datelor spațiale. Totodată, Regulamentul prevede condițiile și regulile de dezvoltare, funcționare și menținere a geoportalului tematic pentru seturile de date spațiale ale ARFC.

Proiectul prevede ca Agenţia Relaţii Funciare și Cadastru, în termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a hotărârii respective, să asigure transferul tuturor datelor spațiale pe geoportalul www.geodata.gov.md. Mijloacele financiare necesare pentru dezvoltarea, menținerea și funcționarea geoportalului vor fi alocate din contul și în limita bugetului Agenţiei Relaţii Funciare și Cadastru.

Inapoi la arhiva noutaților