[ X ]
Date preliminare de la „Ziua Vinului”: Peste o sută de mii de vizitatori au celebrat Vinul Moldovei
4 Octombrie

Chișinăul a găzduit în acest weekend una dintre cele mai frumoase sărbători naţionale – cea de-a 15-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, transmite CURENTUL.

Evenimentul a avut drept laitmotiv „Omul – Sufletul Vinului” și a adus în prim plan oamenii care muncesc în industria vitivinicolă, fie în podgorii sau la vinării, și care contribuie la crearea vinului de calitate.

Ziua Națională a Vinului a fost organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), cu susținerea Asociaţiei Producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă” și „Divin” și suportul partenerului strategic al evenimentului, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.

În premieră, la Ziua Națională a Vinului au fost ditribuite peste 3 mii de carduri poștale care ilustrau comorile turistice ale țării noastre și care au fost realizate de 11 fotografi din Italia, Franța, România și Republica Moldova. Cardurile poștale aveau lipite timbre pe ele, iar doritorii de a-și surprinde pritenii și rudele de peste hotare le putea plasa spre expediere în boxele special amplasate în info-point-urile din centrul Pieței Marii Adunări Naționale. Imaginile cardurilor au fost realizate în luna august, în timpul unui tur foto al Moldovei, desfășurat cu suportul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova.

Pe parcursul celor două zile, la sărbătoarea națională a vinului a participat și un grup format din 9 jurnaliști, dintre care 7 din Polonia, una dintre piețele primare de desfacere pentru Vinul Moldovei, 1 din Suedia și 1 din Slovacia. Vizita reprezentanților mass-media a fost organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului, Asociația Națională pentru Turism Receptor (ANTRIM), cu suportul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova.

Rezultatele Zilei Naționale a Vinului 2016:
· Numărul vizitatorilor: peste o sută mii de vizitatori.
· Turiști veniți din următoarele țări: România, Rusia, Ucraina, China, Japonia, Ungaria, Italia, Marea Britanie, Olanda, Franța etc.
– La tururile vinicole organizate de cele 8 vinării au participat 14 mii de vizitatori. Cele mai solicitate destinații vinicole au fost „Mileștii Mici”, vinăria „Asconi”, „Castel MIMI” și distileria de divinuri din orașul Tiraspol, „Kvint”.
· 40 de masterclass-uri ghidate de experți somelieri, organizate de cele peste 40 de companii vinicole participante. La masterclass-uri au participat 5 sute de persoane.
· La „Școala Vinului” au avut loc 12 masterclass-uri, care au fost frecventate de peste 4 sute de persoane.
· Au fost cumpărate/vândute aproximativ 115 mii de sticle de vin, inclusiv pentru comercializare și degustare.
· Companiile vinicole au lansat 22 de vinuri noi.
· Securitatea participanților la Ziua Națională a Vinului a fost asigurată de 2 sute de polițiști.
· Programul artistic la Ziua Națională a Vinului a fost asigurat de 290 de artiști.
· La Ziua Națională a Vinului au fost înmânate următoarele distincții:
– „Marele premiu pentru merite deosebite în domeniul vitivinicol” – compania „Castel MIMI”;
– „Cel mai iscusit oenolog” – pentru evidențierea performanțelor oenologilor în elaborarea produselor vinicole, i-a revenit Lusiei Cichir, de la vinăria „Purcari”;
– „Polobocul de Aur” – pentru 10 producătorii artizanali de vinuri.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților