[ X ]
Date îngrijorătoare! Iată statisticile persoanelor dependente de alcool
7 Octombrie

În anul 2014, costurile sociale ale consumului de alcool se ridicau la circa 111,8 milioane lei, ceea ce a constituit 1% din PIB-ul statului sau 1/5 din bugetul național al sănătății, transmite CURENTUL.

Potrivit datelor statistice la sfârșitul anului 2015, sub supraveghere medicală în instituţiile narcologice din republică se aflau peste 46 mii de bolnavi de alcoolism cronic, peste 6 sute bolnavi cu psihoze alcoolice, precum şi peste 5 mii în evidenţă preventivă în legătură cu abuzul de alcool. Este în creştere numărul de vizite a persoanelor la medici în cadrul Dispensarul Republican Narcologie, cu peste 6 mii mai mult faţă de 2014.

Anual în Republica Moldova circa 40 de persoane decedează în accidente rutiere produse în stare de ebrietate, iar circa 2 sute de persoane rămân traumatizate şi accidentate în rezultatul acestora.

Pe parcursul anilor precedenți au fost depuse anumite eforturi în vederea implementării Programului național privind controlul alcoolului. Astfel, 29,7% din persoanele consiliate de către medicul de familie au fost identificate precoce ca populație cu risc ridicat față de acest viciu. Totodată, fiecare a 3-a persoană care se adresează la medicul de familie pentru a i se face screening-ul la alcoolism are nevoie de consiliere psihologică și este îndrumată la tratament specializat la medicul narcolog.

Prin urmare, 34% din persoanele înregistrate cu alcoolism cronic au beneficiat de tratament, ulterior și de programele de recuperare psihosocială, aflându-se în remisie stabilă. În acest sens, peste 9 mii persoane au beneficiat de tratament ambulator în cabinetele narcologice.

Totodată, în scopul alinierii legislaţiei naţionale în domeniul controlului alcoolului la legislaţia UE şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Ministerul Sănătății va promova completări şi modificări la un șir de acte legislative. Aceste documente vor interzice promovarea și publicitatea băuturilor alcoolice prin intermediul audiovizualului.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților