La solicitarea Comitetul Consultativ Independent Anticorupție (CCIA), astăzi, 2 februarie a fost organizată o întrevedere cu reprezentanții Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), în regim de teleconferință. Întrevederea CCIA cu reprezentanții Curții de Conturi este organizată în premieră și se încadrează în procesul de elaborare a celui de-al treilea raport al CCIA care urmează să analizeze finanțarea partidelor politice, Curtea de Conturi fiind solicitată să împărtășească experiența sa în acest context.
Comitetul Consultativ Independent Anticorupție pe lângă Președintele Republicii Moldova este o structură independentă alcătuită din experți internaționali și naționali, înființată în iunie 2021, prin Decretul Președintelui nr. 114 din 10.06.2021. CCIA are misiunea de a analiza problemele sistemice de corupție mare ce afectează instituțiile de stat și de a îmbunătăți capacitatea acestora de a implementa măsuri anticorupție.
Petru Rotaru, membru al CCRM, a informat experții despre aprecierea înaltă a calității și conformității cu standardele internaționale de profil a activității Curții de Conturi, enunțată în urma unui șir de evaluări internaționale la care CCRM a fost supusă în ultimii 3 ani. Acest fapt imprimă credibilitate activității Curții de Conturi și rapoartelor elaborate în urma auditurilor, care sunt efectuate conform rigorilor internaționale în domeniu.
În context, Ecaterina Paknehad, șefa Aparatului CCRM, Natalia Trofim, șefă Direcție generală de audit și Ana Saichin, reprezentata Direcției juridice a Curții de Conturi au pus în discuție cu experții externi prevederile legale, mandatul și responsabilitățile instituției supreme de audit privind auditarea finanțării partidelor politice, prevederile standardelor internaționale de audit, aplicate în context național, precum și prevederile cadrului legal conex activității și finanțării partidelor politice etc.
În context, participanții au abordat tematica neconcordanțelor dintre mandatul unei instituții supreme de audit și cadrul legal național conex domeniului abordat. Astfel, Legea partidelor politice nr. 294 din 21.12.2007 prevede că alocațiile de la bugetul de stat utilizate pentru alte destinații decât cele prevăzute la unele aliniate ale Legii menționate se restituie bugetului de stat în baza unei hotărâri a Curții de Conturi, în mărimea utilizată contrar destinației. Prevederea dată nu întrunește rigorile standardelor internaționale privind mandatul și misiunea instituției supreme de audit, au remarcat reprezentanții CCRM, menționând necesitatea revizuirii și altor prevedere din Legea nr. 294/2007.
De asemenea, participanții au pus în discuție și alte neconcordanțe ale cadrului legal, în special unele prevederi ale Codului contravențional al Republicii Moldova nr.218/2008 privind constatarea contravențiilor privind utilizarea contrar destinației a alocațiilor de la bugetul de stat pentru partidele politice.
Raportul care va fi elaborat de CCIA urmărește identificarea deficiențelor legale, instituționale și practice în sistemul de finanțare a partidelor politice din Republica Moldova și se va focusa pe procesele de finanțare a partidelor politice, finanțare a campaniilor electorale și transparența.
Menționăm că CCIA este format din șase membri – trei din Republica Moldova – și și trei internaționali. Cei șase experți au fost selectați prin consultări între Președinția Republicii Moldova și organizații internaționale specializate pe combaterea corupției și au experiență în domeniul deconspirării schemelor de corupție în instituții internaționale, consultanță anticorupție și elaborare de politici anticorupție.