[ X ]
Curtea de Conturi recomandă urgentarea aprobării Programului național de combatere a hepatitelor virale pentru anii viitori
24 Decembrie

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a publicat Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea implementării recomandărilor aprobate prin Hotărârea nr. 4 din 30 ianuarie 2020 ,,Cu privire la Raportul auditului performanței privind realizarea Programului național de combatere a hepatitei”.

Prin realizarea auditului, Curtea de Conturi a evaluat măsurile întreprinse de către entitățile vizate de auditul precedent pentru implementarea recomandărilor de audit. Totodată, au fost evaluate rezultatele, impactul obținut, impedimentele și motivele ce au condiționat neimplementarea acestora.

De menționat că recomandările înaintate de auditul din anul 2020 au avut ca scop sporirea eficienței, eficacității și economicității implementării Programului național de combatere a hepatitei pentru anii 2017-2021, prin atingerea obiectivelor specifice de prevenire și control a hepatitei, îmbunătățire a sistemului de management şi control al Programului, precum și asigurarea responsabilizării instituțiilor implicate în realizarea acestuia.

Rezultatele actualului audit denotă că, deși pe parcursul perioadei de referință au fost întreprinse un șir de măsuri de către unele entități responsabile în vederea eliminării carențelor identificate de auditurile precedente, în anumite cazuri acestea nu au fost suficiente. Curtea de Conturi a atestat un nivel scăzut de implementare a recomandărilor, din totalul de 20 de recomandări au fost implementate integral 6 recomandări, 9 recomandări au fost parțial implementate, iar 5 recomandări nu au fost implementate (dintre acestea 2 și-au pierdut actualitatea).

Auditul relevă impactul benefic parțial atins prin implementarea recomandărilor înaintate de auditul precedent, printre care evidențiază:

  • asigurarea desfășurării acțiunilor privind realizarea screening-ului la nivel național;
  • elaborarea cerințelor privind întocmirea dosarului pacientului trimis pentru includere în tratamentul antiviral;
  • elaborarea registrelor de evidență a pacienților cu hepatite și ciroze hepatice virale B, C și D incluși în tratamentul antiviral de către ANSP și IMSP SCBI „Toma Ciorbă”;
  • elaborarea formularelor tipizate de evidență statistică medicală primară și a rapoartelor de monitorizare a tratamentului realizat și a rezultatelor acestuia.

Totodată, se denotă menținerea și existența unor probleme sistemice, factori de risc și neconformități, cu impact asupra eficacității realizării obiectivelor stabilite:

  • neaprobarea unui Program național de combatere a hepatitelor virale B, C și D pentru perioada 2022-2024;
  • lipsa unei evidențe centralizate a stocurilor de medicamente antivirale și a testelor rapide la entitățile de toate nivelele;
  • insuficiența interacțiunii instituțiilor de diferite nivele privind monitorizarea și controlul asupra testelor și a medicamentelor antivirale, care condiționează un proces „haotic” de informare;
  • capacitatea instituțională redusă a autorităților publice pentru gestiunea procesului de combatere a hepatitelor virale B, C și D, provocată de insuficiența specialiștilor infecționiști;
  • monitorizarea insuficientă a procesului de planificare, achiziție, evidență și eliberare a medicamentelor antivirale etc.

Neimplementarea recomandărilor înaintate a fost condiționată de insuficiența măsurilor de monitorizare și control ale instituțiilor implicate în realizarea indicatorilor și a acțiunilor stabilite în Program național de combatere a hepatitelor virale B, C și D pentru anii 2017-2021. Ministerul Sănătății în calitate de instituție-cheie, responsabilă de politicile ce țin de combaterea hepatitei virale, urmează să urgenteze aprobarea Programului național de combatere a hepatitelor virale pentru anii viitori, în scopul asigurării accesului cetățenilor la serviciile medicale garantate de stat.

Reieșind din relevanța și actualitatea problemelor abordate de auditul precedent, Curtea de Conturi a decis să prelungească termenul de implementare pentru recomandările parțial implementate sau neimplementate.

Menționăm că, Raportul integral al auditului poate fi consultat pe pagina oficială a instituției, accesând Raportul de audit.

Inapoi la arhiva noutaților