Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a publicat în data de 3 decembrie Raportul de audit al misiunii de follow-up privind evaluarea implementării recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 68 din 13.12.2021 cu privire la Raportul auditului performanței atinse în cadrul proiectelor finanțate din fondurile externe gestionate prin intermediul Instituției Publice „Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă”.
În anul 2021, Curtea de Conturi a emis un raport de audit privind evaluarea performanțelor atinse în procesul implementării pe parcursul anilor 2015-2021 (10 luni) a Proiectelor IFAD VI „Programul Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă” și IFAD VII „Reziliență Rurală”.
Proiectele date au fost orientate către dezvoltarea rurală prin reziliență economică și climatică. Obiectivul acestor proiecte a fost de a îmbunătăți viața fermierilor și antreprenorilor din mediul rural, de a dezvolta infrastructura rurală și de a susține adaptarea agriculturii la schimbările climatice.” și IFAD VII „Reziliență Rurală”. Misiunea de follow-up a avut scopul de a evalua progresele realizate și de a identifica factorii care au influențat neimplementarea integrală a recomandărilor.
Ca urmare a evaluării, auditul a constatat atât progrese semnificative, cât și deficiențe majore care au dus la utilizarea ineficientă a resurselor financiare și, în unele cazuri, risipa fondurilor publice.
Astfel, din totalul de 18 recomandări înaintate de auditul precedent, doar 12 recomandări de audit au fost implementate integral (67,7%), 4 recomandări sunt parțial implementate (22,2%), și respectiv 2 recomandări rămân a fi neimplementate (11,1%).
Recomandări implementate:
Recomandări parțial implementate:
Recomandări neimplementate:
Progrese semnificative: Măsurile luate de primăriile din Telița, Saharna Nouă și Hîncești, care au asigurat contabilizarea corectă a obiectivelor de investiții, au fost un pas important spre asigurarea transparenței și gestionării eficiente a fondurilor publice. De asemenea, Primăria Dîngeni, raionul Ocnița, a reușit să ia măsurile necesare pentru înregistrarea corectă a obiectivului de drum în evidențele contabile, după intervențiile ulterioare în urma auditului.
În final, Curtea de Conturi a subliniat că, deși unele măsuri au fost implementate cu succes, nu toate recomandările au fost puse în aplicare în mod eficient, iar progresele nu au fost suficiente pentru a asigura o gestionare completă și sustenabilă a proiectelor. Recomandările care nu au fost implementate integral continuă să prezinte riscuri semnificative pentru sustenabilitatea și transparența proiectelor finanțate din fonduri externe.
Menționăm că, Raportul integral al auditului conformității poate fi consultat pe pagina oficială a instituției, accesând Raportul de audit.