[ X ]
Curtea de Conturi a prezentat, în premieră, un nou instrument de gestionare a procesului de implementare a recomandărilor
17 Iunie

Nivelul de implementare a recomandărilor de audit este influențat de mai mulți factori, un aspect important al acestui proces fiind eficiența conlucrării dintre entitățile auditate și instituția supremă de audit.

Aceste aspecte au fost abordate în cadrul atelierului „Monitorizarea implementării recomandărilor de audit”, organizat de Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), care a întrunit astăzi, 16 iunie, circa 30 de reprezentanți ai entităților auditate.

La eveniment au participat reprezentanții autorităților publice centrale (ministerele), autorităților publice locale (Primăria municipiului Chișinău), precum și a unui șir de alte instituții de stat, auditate de Curtea de Conturi, printre care Banca Națională a Moldovei, Serviciul Fiscal, Serviciul Vamal, Comisia Națională a Pieței Financiare. Agenția Națională de Reglementare în Energetică, Agenția Proprietății Publice. Agenția Achiziții Publice.

Evenimentul a avut drept scop diseminarea informației privind procesele, procedurile și instrumentele de monitorizare a implementării recomandărilor de audit, cât și fortificare capacităților entităților în procesul de implementare a acestora.

La deschiderea atelierului, Andrei Munteanu, membru al CCRM, a remarcat importanța unei conlucrări eficiente dintre Curtea de Conturi și entitățile auditate în procesul de monitorizare și implementare a recomandărilor de audit. Prin recomandările formulate în rapoartele de audit, Curtea de Conturi urmărește scopul de a susține entitățile auditate prin îmbunătățirea și consolidarea managementului instituțional și eliminarea deficiențelor constatate de audit, a concluzionat dl Munteanu. Potrivit membrului CCRM, recomandările înaintate contribuie la abordarea punctelor slabe sau a problemelor identificate de audit, la optimizarea gestionării resurselor în baza principiilor bunei guvernări, prin prisma beneficiilor pentru societate.

Rigorile, practicile și instrumentele de monitorizare a implementării recomandărilor au fost prezentate de Tatiana Caraman, șefă Direcție sinteză și raportare din cadrul CCRM.

Menționăm că, Curtea de Conturi a instituit un instrument propriu de monitorizare a gradului de implementare a recomandărilor de audit – sistemul informațional automatizat (SIA) „Audit CCRM”, care asigură monitorizarea termenului de executare a hotărârilor sale, vizualizarea în timp real a informațiilor privind acțiunile întreprinse de entitățile auditate în vederea executării recomandărilor de audit, evaluarea în aspect cantitativ și calitativ a gradului de conformare a acestora la recomandări. De asemenea, instrumentul dat oferă posibilitate entităților auditate de a comunica și interacționa cu Curtea de Conturi în procesul implementării recomandărilor, în format digital, facilitând procesul de monitorizare, contribuind astfel la atingerea rezultatelor scontate.

În context, în cadrul atelierului au fost demonstrate posibilitățile practice ale sistemului, care facilitează comunicarea entităților auditate și CCRM în procesul monitorizării implementării recomandărilor, precum și informarea instituției supreme de audit despre acțiunile întreprinse în contextul monitorizării.

Atelierul a finalizat cu o rundă de întrebări și răspunsuri axate pe procedurile de implementare a recomandărilor de audit, calitatea și claritatea formulării recomandărilor, conlucrare entităților în procesul implementării unor recomandări complexe, comunicarea entităților cu echipele de audit etc.

IMG_8011 (1) IMG_8014 IMG_8019

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  3. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Oleg Braga: Prioritatea noastră absolută trebuie să fie stimularea investiţiilor, atât a celor străine, cât şi a celor autohtone
    Business |
  1. Controlul de gestiune a fondurilor europene, discutat la ședința de coordonare a auditorilor la Ministerul Finanțelor
    Business |
  2. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost lansat
    Politică |
  3. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  4. Mai mulți tineri, viitori juriști, au efectuat o vizită la Președinție
    Social |
  5. Aprobat de Parlament: Confecționarea sau comercializarea ilegală a uniformelor de serviciu ale militarilor va fi sancționată
    Social |