[ X ]
Curtea de Conturi a participat la prima întrunire a Grupului de Auditori pentru Programul ENI CBC al Bazinului Mării Negre 2014-2020
26 Septembrie

În perioada 19-21 septembrie curent, Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a participat la două întruniri organizate în orașul București, România în contextul programelor transfrontaliere, transmite CURENTUL.

Cea de-a II-a reuniune a rețelei pentru Programele ENI CBC a avut loc în perioada 19-20 septembrie curent, iar la 21 septembrie curent a fost organizată prima întrunire a Grupului de Auditori pentru Programul ENI CBC ”Bazinul Mării Negre” 2014-2020.

Evenimentele au întrunit reprezentanți ai instituțiilor supreme de audit din Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, Turcia și Ucraina. CCRM a fost reprezentată de către Denis Valac, șef Direcție audit al performanței din cadrul DG AGECTIAR și Tatiana Vozian, șef Direcție instruire profesională din cadrul DG PPMCCIP.

În contextul reuniunilor, participanții au pus în discuție provocările și problemele cu care se confruntă statele participante la programele de cooperare transfrontalieră, în contextul sesiunii de instruire organizate de reprezentanții Proiectului TESIM (Asistență tehnică pentru implementarea și managementul Programele ENI CBC).

Programul Operațional comun „Bazinul Mării Negre” 2014 – 2020 are drept obiectiv general îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor din regiunile din Bazinul Mării Negre prin creștere sustenabilă și protecția în comun a mediului. Obiectivele tematice ale programului sunt promovarea afacerilor şi a antreprenorialului în Bazinul Mării Negre și promovarea unei politici de mediu coordonate şi reducerea prin acțiuni comune a deșeurilor maritime în Bazinul Mării Negre.

În contextul aplicării programelor de cooperare transfrontalieră, finanțate în temeiul Regulamentului nr. 232/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui instrument european de vecinătate, Curtea de Conturi a Republicii Moldova și-a asumat angajamentele de asigurare a auditul programelor, în calitate de Grup de Auditori.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților