[ X ]
Curtea de Conturi – 30 de ani de Excelență, Responsabilitate și Transparență
5 Decembrie

Curtea de Conturi a Republicii Moldova celebrează în luna decembrie a acestui an aniversarea a 30 de ani de la înființare. Reprezentând Instituția Supremă de Audit a țării, Curtea de Conturi exercită un control esențial asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare publice și a patrimoniului public. De-a lungul decadelor, instituția a demonstrat că merită încrederea acordată.

Fiecare generație are datoria de a construi pe temeliile lăsate de predecesori. Astăzi putem afirma cu certitudine că Curtea de Conturi este una dintre instituțiile publice care se află în avangarda modernizării şi consolidării instituționale, racordării la standardele şi la bunele practici internaționale, contribuind continuu la dezvoltarea şi perfecționarea managementului financiar public şi la instaurarea bunei guvernări în Republica Moldova.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a depus, la CEC, lista cu candidați
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Alegeri parlamentare 2025: Mihai Popșoi intră în cursă din partea PAS
    Politică |
  5. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  1. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  2. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  3. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |
  4. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  5. VIDEO// Victor Topal: Poliția continuă abuzurile împotriva „Inima Moldovei” și a Blocului Patriotic!
    Politică |