Serviciul de presă al Curţii Constituţionale, precizează că, potrivit articolului 135 lit.e) din Constituţie, Curtea Constituţională confirmă rezultatele alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.În acest sens, în conformitate cu prevederile articolului 110 din Codul electoral, rezultatele alegerilor sunt totalizate de către Comisia Electorală Centrală într-un proces-verbal. În termen de 3 zile de la data semnării, procesul-verbal de totalizare a rezultatelor alegerilor se prezintă Curţii Constituţionale pentru confirmare, transmite CURENTUL.
Conform CC, potrivit articolului 111 din Codul electoral, în termen de 10 zile de la primirea actelor de la Comisia Electorală Centrală, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor.
Din prevederile legale în vigoare, rezultă explicit că toate contestaţiile privind încălcările electorale urmează a fi soluţionate exclusiv de către instanţele de judecată, acestea nefiind de competenţa Curţii Constituţionale. La rândul său, Curtea va putea să se pronunţe asupra confirmării rezultatelor alegerilor doar după epuizarea tuturor litigiilor în instanţele de drept comun.
„Pornind de la prevederile legale enunţate şi având în vedere termenele restrânse de contestare, Curtea atenţionează alegătorii şi concurenţii electorali asupra competenţei exclusive a instanţelor de drept comun de a examina contestaţiile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, în conformitate cu prevederile Codului electoral”, mai spun cei de la CC.
Cristina Pendea